Autor: Doina Bejenaru

Vă invităm să continuați călătoria spirituală prin cultura budistă din Buryatia. Urmăriți jurnalul lui Marius Giura și descoperiți nevoile spirituale a acestui popor. Conectați-vă cu noi la “Chemarea Siberiei” și binecuvântați cu mântuire și lumină acest popor. Ziua 6 Sărbătoarea Sagaalgan-ului (Luna Albă) va continua în următoarele 15 zile, ca o amintire a așa-ziselor 15 minuni săvârșite de Budha la cererea ucenicilor în timpul unor dispute filosofice cu potrivnicii lui. În fiecare zi la orele 9 și 14 în templele budiste (dațan) se vor citi rugăciuni adresate diferitelor zeități budiste, buryații străduindu-se să participe la aceste ritualuri în special în…

Read More

Duminică, 18 februarie Doamne Isuse Cristoase, aducem înaintea Ta frații și surorile noastre creștine care trăiesc cu amenințarea constantă a violenței sau a nedreptății, pur și simplu din cauza credinței lor în Tine. Te rugăm să fii un scut pentru toți cei care se refugiază în Tine. Ajută-i pe cei care au fost nevoiți să lase în urmă familia, prietenii și tot ceea ce le era familiar pentru a lua totul de la început, după ce au suferit în urma violenței sau a nedreptății; binecuvântează-le noile începuturi și păstrează-i în siguranță. Te lăudăm pentru cei care suferă nedreptate, sunt întemnițați…

Read More

Astăzi facem cunoștință cu o parte din bucătăria buryaților specifică sărbătorii Sagaalgan. Nu pierdeți în fiecare zi din luna februarie, câte un episod din cultura impresionantă, dar pierdută spiritual a Buryaților din Jurnalul de Misiune a lui Marius Giura. Răspunde și tu la “Chemarea Siberiei” binecuvântând acest colț de lume prin rugăciune. Ziua 5 16 februarie – Buryații se trezesc înainte de răsăritul soarelui. Se scoală în timp ce este încă întuneric, aprind focul în sobe și luminile în casă. Fac asta pentru ca zeul care „aduce noroc” să-i vadă și să nu treacă pe lângă ei în plimbarea lui…

Read More

Nu pierdeți un nou episod din Jurnalul de Misiune a lui Marius Giura. Din Ulan-Ude, descoperiți filă cu filă, cultura buryaților pierduți într-o lume dominată de spiritism și ritualuri în cinstea unor zei fără viață. Ziua 4 15 februarie – Astăzi este ajunul Anului Nou pentru buryați, o zi de post în care se abțin de la alcool și de la carne, evită gândurile rele și fac tot posibilul pentru a fi buni cu cei din jurul lor. Fac curățenie și aruncă diferite lucruri vechi din casele lor, iar unii invită un lama (călugăr budist) pentru un ritual prin care…

Read More

Ulan-Ude, Buryatia Continuăm să ne rugăm pentru buryați, pentru ca ei să cunoască adevărata Iubire – „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică!” Ziua 3 14 februarie, ora 17:00 – în templele budiste se înalță rugăciuni către zeul care ajută la eliminarea concepțiilor/ideilor false și la depășirea influențelor rele, a nenorocirii, a durerii, a bolilor minții și trupului, precum și rugăciuni către zeul care protejează împotriva consecințelor gândurilor și viselor rele, dar și vorbirilor de rău. 14 februarie,…

Read More

Nouă creștini au fost împușcați într-un atac al Statului Islamic (SI) asupra unei biserici din Helwan, la sud de Cairo, pe 29 decembrie. Atacatorii au fost împiedicați de polițiști să intre în biserică, unde avea loc un serviciu, altfel numărul morților ar fi fost mult mai mare. Una dintre cei nouă creștini uciși a fost Nermin Sadik, care le conducea pe cele două fete ale ei (în vârstă de 11 și 7 ani) la Școala duminicală din biserică. Când s-a întâlnit cu unul dintre atacatori, asistenta medicală în vârstă de 32 de ani a fost împușcată, dar a reușit…

Read More

Campania “40 de zile pentru viață”, cea mai mare mișcare pro-viață la nivel internațional, reîncepe în data de 14 februarie, la Cluj-Napoca. Campania se va desfășura în fața Clinicii de Ginecologie I, în perioada 14 februarie – 25 martie, iar creștinii clujeni se vor uni în post, rugăciune și veghe pașnică pentru încetarea avorturilor cu voluntari din încă 4 orașe. Evenimentul de lansare a campaniei are loc marți, 13 februarie, începând cu ora 19:00, în Sala 32, din incinta Casei de Cultură a Studenților. Scopul mișcării constă în sensibilizarea opiniei publice în legătură cu problema avortului. Prin veghe pașnică, post…

Read More

Ulan-Ude, Buryatia În această lună, împreună cu mulți dintre creștinii și misionarii din Buryatia, vom avea momente speciale de rugăciune pentru poporul buryat. Vreau să vă provoc și pe voi să vă alăturați rugăciunilor noastre în zilele următoare pentru buryați. Săptămâna aceasta începe sărbătoarea buryată Sagaalgan (sărbătoarea Lunii Albe), Anul Nou după calendarul lunar mongol. Au multe obiceiuri/tradiții referitoare la perioada aceasta, unele legate de familie sau de mâncăruri, dar altele sunt legate de religia lor budistă. Este un timp întunecos din punct de vedere spiritual, deoarece mulți dintre ei se închină, se roagă și aduc ofrande/jertfe zeilor budiști…

Read More

Pentru cei mai mulți, schimbarea aduce neliniște – chiar și ideea schimbării. Avem tendința să ne simțim bine în ceea ce este deja cunoscut, chiar dacă ceea ce este cunoscut nu funcționează așa de bine. Unele dintre cele mai frecvente motive din cauza cărora oamenii se împotrivesc schimbării sunt: senzația de pierdere a controlului; frica de surprize neplăcute; ruperea rutinei și învățarea de lucruri noi; teama de eșec, sau teama de a face greșeli. Dacă este vorba despre o schimbare la locul de muncă, cum ar fi concedierea, teama poate crește exponențial. Având în vedere preferința noastră pentru ce este…

Read More

de Rick Boxx Trecând printr-o perioadă de schimbări mai complicate la locul de muncă, într-o zi mi-am întrebat una dintre angajate ce mai face. A răspuns că este bine. M-am uitat în ochii ei și i-am spus: „Nu. Ce mai faci, într-adevăr?”. Mi-am dat seama din atitudinea ei că schimbările de la locul de muncă au afectat-o în mod negativ. În următoarea dimineață, această angajată a venit la mine cu lacrimi în ochi și mi-a spus că întrebarea mea din ziua precedentă a impresionat-o. Am făcut-o să înțeleagă că îmi pasă. Apoi mi-a împărtășit gândurile ei despre schimbările care…

Read More

Duminică, 11 februarie Te lăudăm și Îți mulțumim, Doamne Isuse, pentru creșterea continuă a bisericii din Turcia, datorită faptului că musulmanii turci din toate categoriile se întorc la Tine. Călăuzește-i și inspiră-i prin Duhul Sfânt pe credincioșii care scriu acum cântece de închinare în limba turcă, precum și generația de lideri care se ridică în această țară. Binecuvântează cuplurile tinere care s-au căsătorit și protejează-le copiii, care cresc în Turcia având cuvântul „creștin” trecut pe cărțile lor de identitate. Te rugăm să continui să-Ți zidești Biserica în țara în care au fost așezate cele șapte biserici cărora le-ai transmis un…

Read More

REMEMBER Ateneul Român – 6 ianuarie 2018 Ediția 2018, anul Centenarului Marii Uniri, a evenimentului creștin, organizat de Forumul Civic Creștin, s-a desfășurat sub motto-ul: „Tari în Domnul!”. Ca în fiecare an, sala și scena au fost pline cu oameni din București, din țară și din afara țării (Belgia, Irlanda, Spania, SUA), oameni care au pe inimă, înțeleg și apreciază organizarea unor astfel de întâlniri de mare impact, în spații publice cum este Ateneul Român. Evenimentele de acest gen, evenimente de înaltă ținută spiritual-culturală, încurajează și pun în valoare persoanele din mediul evanghelic care au primit diverse daruri din partea…

Read More

Ţie, care citeşti aceste rânduri, permite-mi să-ţi pun o simplă întrebare: ai fost vreodată inspirat de o carte cu atâta intensitate, încât cuvintele pe care le-ai parcurs să-ţi ghideze paşii spre zări îngemănate cu răspunsuri la atâtea întrebări care nesoluţionate, au săpat un vid în viaţa ta? Însă o dată întoarsă şi ultima pagină, o dată atins şi ultimul cuvânt, pentru tine să însemne de fapt, primul pas făcut spre o destinaţie în care ştii că speranţa te inundă când eşti încărcat de îndoială, zâmbetul, când eşti rănit de lacrimi, pacea, când frica te imobilizează spiritual, o destinaţie unde îl…

Read More

Soția unui pastor iranian închis pentru zece ani a fost și ea condamnată la cinci ani de închisoare. Shamiram Isavi Khabizeh a fost condamnat la 5 ani de închisoare la 6 ianuarie pentru că „a acționat împotriva siguranței naționale și împotriva regimului, prin organizarea de grupuri mici, participarea la un seminar în străinătate și îndrumarea liderilor bisericii și a pastorilor pentru a acționa ca spioni”. Soțul ei, pastorul Victor Bet Tamraz, a fost condamnat anterior, în 4 iulie 2017, la zece ani de închisoare, de asemenea pentru că a acționat împotriva siguranței naționale; fiul lor se confruntă acum cu acuzații…

Read More

A plecat! Ne aşteaptă! Plecarea lui mă face să mă gândesc mai profund la cer şi să-L iubesc pe Hristos mai mult! Fratele Eugen mi-a fost prieten. Mi-a fost păstor în adevăratul sens al cuvântului. Simt un gol în sufletul meu, odată cu plecarea lui! Îmi curg lacrimile când scriu acest mesaj pentru că nu aş fi vrut să scriu despre aceasta, dar viaţa ne rezervă şi multe surprize. Am vorbit zilele trecute cu el, în suferinţă a fost întotdeauna o încurajare pentru mine! A fost prieten şi al Bisericii „Sion” din Sibiu. Venea cu drag la noi, ne bucuram…

Read More

Joi, 8 februarie 2018, Bebe și Bianca Ciaușu vor fi oaspeții de onoare a Bisericii Creștine după Evanghelie Filadelfia din Viena. Discutăm despre: “Sursa, semnificaţia şi scopul unităţii în biserica locală”. Începem părtășia de suflet cu familia Ciaușu la ora 19:00 pe str. Schröttergasse 30, 1100 Viena. Bebe Ciaușu este pastorul Bisericii Baptiste „Harul” din Ineu, Arad, și unul dintre cei mai prolifici autori de cărți creștine din România. Între titlurile care îi poartă semnătura se numără: „Chemare la Caracter în vremuri de compromis”, „Pledoarie pentru iertare”, „Drumul spre casă”, „Centraliatea lui Cristos” și altele. Vă așteptăm cu drag, împreună cu…

Read More