Comitetul de Inițiativă Cetățenească privind revizuirea art. 48 (1) din Constituția României și-a reiterat poziția și a prezentat o serie de clarificări legate de Referendumul pentru Familie, din 5-6 octombrie 2018. „În condițiile în care toate dispozițiile legale și constituționale prevăd dreptul românilor de a fi informați cu privire la obiectul real al acestui Referendum, avertizăm că politica de blocare a emisiunilor radio și T. V. care ar putea conduce la informarea reală a publicului se încadrează într-o practică nedemocratică și nu face decât să servească interesele acelora care se opun Referendumului. Propaganda anti Referendum se revarsă pe majoritatea ecranelor și…
Autor: Doina Bejenaru
Sunt uimit de felul în care se ocolește adevărul în aceste zile. Sunt uimit de tehnicile de manipulare grosiere care abundă acum. Cred că jurnaliști așa-ziși imparțiali sunt plătiți cu bani grei pentru ca să lovească la rădăcină în acest referendum. Să analizăm la rece situația de față. Suntem într-o Românie divizată între PSD și restul lumii, chiar în anul centenarului. Se spune că orice face PSD este prost și orice spune opoziția este bun. Există argumente a la Cristian Tudor Popescu, un ateu fără repere, care spune că ,,homosexualitatea nu are nimic imoral, dragi 3 milioane’’. Alți jurnaliști care…
Nu agreez abordările pline de ură sau bășcălie la adresa minorităților sexuale ale unor creștini declarați. Acești oameni au nevoie de compasiune, rugăciune și de mesaje clare că ceea ce fac este păcat, dar nu de bătaie de joc. Ei trebuie să audă Evanghelia eliberatoare a harului lui Dumnezeu și să cunoască consecințele unei vieți trăită în păcat. Drama lor este folosită de câțiva activiști gălăgioși care sunt gata să facă orice pentru bani. Aceștia sunt plini de obrăznicie, manipulativi și dezinformează la greu și merită să fie puși la punct, dar cu tact și înțelepciune duhovnicească. Pe 6-7 Octombrie…
Legat de rolul Bisericii creștine de diverse culori în acest demers, cred că ar fi mai constructiv să facem o campanie pentru refacerea rupturilor din societate, cauzate de inițiativa aceasta a Bisericii, și de discursul anti-gay promovat de mulți lideri creștini de opinie. Cred că Biserica s-a compromis deja față de societate cu inițiativa asta, nu cu valoarea familiei în sine, ci cu abordarea „preventivă” și discursul din spațiul public. O să încerc să explic mai jos. Dar și dacă iese Da, și dacă iese Nu la referendum, tot ar fi mai benefică acum o discuție despre reconstrucție, restaurare și…
O recapitulare rapidă principalelor argumente Referendumului pentru clarificarea definiției căsătoriei în Constituție şi a motivelor pentru care acestea nu sunt valide. Altfel spus, aceste argumente nu pot fi folosite și îi descalifică intelectual pe aceia care le folosesc. A. Argumente de oportunitate 1. Există alte priorităţi decât definirea căsătoriei: sărăcie, corupţie etc. FALS: Provocările unei societăţi nu se rezolvă neapărat pe rând, ci pot fi rezolvate şi în paralel. Mai mult, în timp ce unele tipuri de provocări – sărăcia, corupția – necesită efort susţinut pe zeci de ani, dacă nu cumva sunt perpetue, revizuirea constituţiei este, în schimb, o…
Ți s-a întâmplat și ție să fii un înțelept fără rost? În lumea noastră plină de oportunități, cu acces la atâtea comori intelectuale nu mai știm să fim înțelepți. Știm să predicăm atât de frumos. Putem în orice situație să ne dăm cu părerea pe cele mai diverse teme… Dar nu mai știm să fim cine trebuie, ce trebuie, când trebuie. Nu mai știm să simțim durerea celor de lângă noi. Toți suntem bucăți de carne cu inimi sângerânde și am învățat atât de bine să camuflăm aceste “minusuri” încât atunci când simțim durerea prin preajmă o evităm. Suntem atât…
Curtea Constituţională a României a decis că legea de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie respectă dispoziţiile Legii fundamentale privitoare la revizuire. “În urma deliberărilor(…), cu majoritate de voturi, a constatat că Legea de revizuire a Constituţiei României respectă dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire”, se precizează într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. CCR precizează că, potrivit articolului 21 alineatul (2), raportat la articolul 23 alineatul (1) din Legea 47/1992 şi în conformitate cu prevederile articolul 6 alineatul (4) din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată…
Mulţi cititori ai Sfintelor Scripturi ştiu că Lot „şi-a chinuit sufletul”, dar puţini ştiu că toate aceste chinuri au urmat unei alegeri. Motivat de „mai bine” pentru el şi familie, din interes material, Lot a ales să se mute în apropiere de Sodoma şi Gomora. Ce a urmat este cunoscut. Noi, românii, suntem în faţa unei alegeri unice. În 7 octombrie, fiecare va decide dacă va merge sau nu la referendum. Fiecare va decide ce votează atunci. Alegerea ne apraţine, dar să nu uităm că votul nostru va decide soarta societăţii româneşti, soarta familistului român şi implicit soarta copiilor noştri.…
Lumea în care trăim astăzi este fără precedent în istorie. Drogurile fac ravagii. Alcoolismul distruge vieți și cămine. Imoralitatea din societatea de astăzi a atins cote maxime. Degradarea socială este aproape copleșitoare. Inegalitatea economică, sărăcia și foametea macină populații întregi. De la inundații, incendii, foamete și epidemii, la datorii naționale, degradare morală, epuizarea resurselor de apă sau consumul de energie, – toate aceste dezastre sunt în creștere cu o viteză uluitoare. Tot mai multă lume este alarmată de ceea ce se întâmplă pe planeta noastră. Sunt lucruri care se întâmplă sub privirile noastre. Toate acestea indică condițiile care precedă ceea ce…
Cuvântul cheie şi subiectul central al epistolelor Apostolui Ioan este – dragoste. Aşa cunoscutul Apostolul Iubirii foloseşte frecvent adresarea „preaiubiților”. De ce pune accentul pe dragoste apostolul Ioan, aflăm din studiul în baza epistolelor 1, 2, 3 Ioan, predicat de pastorul Bisericii Baptiste „Buna Vestire” din Chișinău și președintele Precept Ministries Eurasia, Vasile Filat. Urmăriți mai jos primele două mesaje în baza cursului „Cum să știi dacă ai viața veșnică”? prin prisma epistolelor lui Ioan. Rămâneți în dragostea lui Dumnezeu Unul din cele mai des folosite cuvinte cheie din Epistolele 1, 2 și 3 Ioan este cuvântul dragoste, ceea ce…
În perioada, 27-29 septembrie, Alianța Evanghelică Română invită toți creștinii evanghelici din România la provocarea anului 2018: Conferința „Împreună în Misiune” la Arad! Evenimentul va fi găzduit de Universitarea Aurel Vlaicu și aduce în fața participanților misionari și teologie cu istorii dureroase și impresionante pe câmpul de misiune. Tema principală a evenimentului dezbate: „Biserica misionară și Conducerea Eclezială în societatea contemporană pluralistă”. Subiectul va fi împărțit în trei seri cu următoarele tematici: Joi, 27 septembrie: „Liderii Bisericii și Misiunea” Vineri, 28 septembrie: „Credincioșii și Misiunea- Fiecare credincios un martor al lui Hristos” Sâmbătă, 29 septembrie: „Biserica în Misiune – Una,…
Se pare că toate fiinţele umane sunt create cu scopul de a se închina la ceva, chiar şi în cadrul vieţii noastre profesionale. Se pare că este nevoie să avem un obiect al afecţiunilor noastre, dacă vrem să fim împliniţi, compleţi. Unii oameni venerează sportul sau o anumită echipă de sport, sau un jucător. Ei ştiu toate statisticile, şi dedică ore întregi şi sume mari de bani pentru a îşi urma echipa favorită. Linia dintre a fi un fan dedicat şi a venera, a se închina, poate deveni foarte subţire. Alţii venerează muzica, onorând mult trupa lor preferată sau cântărețul…
Anul 2018 marchează un secol de istorie pentru familia Bisericii Baptiste nr. 1 „Maranata” din Moldova Nouă. Sărbătoarea de un secol a fost marcată printr-un șir de evenimente care a adunat pe parcursul anului, în diferite perioade copii bisericii împrăștiați în toată lumea pe trei contintente. Startul marcării a celor 100 de ani de prezență baptistă în Moldova Nouă și Clisura Dunării a început în primăvara anului 2018 cu o excursie tematică „Arc peste Timp” prin locurile unde au trăit oamenii care au lăsat primele urme ale mărturiei creștine și au înrădăcinată credința creștină în Moldova Nouă. Evenimentul a avut…
Sâmbătă, 29 septembrie, Biserica Creștină după Evanghelie „Speranța” din Făgăraș te invită la cea de-a II-a ediție a Conferinței Naționale de Tineret „ELION”! Evenimentul găzduit de Casa de Cultură din Făgăraș începe la ora 16:00, pe adresa: Str. Podului, nr. 20. La Elion 2018 discutăm despre vremurile pe care le trăim și provocările la care trebuie să facem față. Căutăm răspunsuri la întrebările provocatoare ale generației noastre: De ce se întâmplă atâtea dezasre naturale? Care este soluția și cum trebuie să acționăm ca și creștini? Cum să fim mâna bună a lui Dumnezeu într-o lume plină de durere? Inundații, cutremure,…
Comunicat de Presă Votul de ieri, 11 septembrie 2018, din Senatul României, pune capăt unei îndelungi așteptări din societatea românească. Mulțumim tuturor senatorilor care au votat pentru ca poporul român să-și poată exprima opinia, să-și poată exercita suveranitatea prin referendum. Am ajuns, astfel, în fața ultimei etape a lungului nostru drum pentru apărarea minților și sufletelor copiilor noștri de intruziunea minciunii și falsului unei ideologii radicale care vrea să-i învețe că naturalul și firescul sunt doar expresia unei așa-zise prejudecăți, și nu fundamentul vieții noastre ca ființe umane libere și demne, capabile de frumusețe și dragoste, de demnitate și moralitate. Coaliția…
De la mic și pân la mare, toată lumea-n echipare! Așa a fost weekend-ul din perioada, 7-9 septembrie, pentru familia Bisericii „Buna Vestire” din Chișinău. Părinți cu copii mici, tineri, bătrâni și maturi, s-au refugiat timp de trei zile din tumultul orașului pentru a descoperi tainele Cuvântului lui Dumnezeu la tradiționalul seminar de toamnă pentru creștere spirituală. La evenimentul găzduit de Centrul Creștin „Torța Credinței” din Horjăști, raionul Hîncești s-a studiat subiectul „Cum să știi dacă ai viață veșnică?” în baza epistolelor 1, 2, 3 ale apostolului Ioan. La seminarul predat de familia Anastasia și Vasile Filat, directorii Misiunii Precept…


