Autor: Doina Bejenaru

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” – le spunea Pavel, apostolul Domnului Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, sfinților din Efes și tuturor efesenilor credincioși în învățătura descoperită prin Duhul Sfânt Dumnezeu. Asemeni Bisericii din Efes, comunitatea creștinilor din Biserica Baptistă „Betel” Salonta a fost gazda unor oaspeți deosebiți. Vineri (5 octombrie, de la ora 18:00), Sâmbătă (6 octombrie,…

Read More

Ai șters vreodată un prieten de pe facebook pur și simplu pentru că viziunile și pozițiile lui pe anumite subiecte erau enervante? În mijlocul dezbaterilor online tot mai polarizante, unde mulți încearcă să ne convingă că totul este doar alb sau negru, tu de care parte te poziționezi? Cum se formează cunoștința generală și cum ne influențează comportamentul? Valorile conservatoare vs valori liberale, tu ce alegi? Relațiile cu UE între provocări și oportunități sau ce facem cu penalii din funcții publice? Și pe fundal la toate astea avem o societate de oameni obosiți și dezamăgiți de politicieni. Cam acesta este…

Read More

1. De ceva vreme nu mai suntem un popor majoritar creștin. 2. BOR nu mai are influența pe care a pus-o în negoț de atâtea ori la masă cu politicul. 3. Nu avem un partid care să reprezinte cei 20% din populația tării pro-familie, un partid creștin democrat care să ne reprezinte la București și Bruxelles. Avem însă o nouă stângă în creștere care ne va mătura dacă stăm cu mâinile în sân. 4. Nu știm să ne facem vocea auzită prin tumultul dezinformării și fake-news-ului. 5. PSD a organizat un referendum: nu a câștigat nimic și a nenorocit ideea…

Read More

Nu am putut trece în Constituție un principiu din Legea Lui, dar nimic nu împiedică ca în inima fiecărui credincios să stea TOATĂ legea Lui. Nu am putut convinge încă 2 milioane de oameni să voteze, dar nimeni nu ne poate opri ca zi de zi să trăim cu convingerea că El e Dumnezeul nostru. Nu am putut opri un destin crud pentru România, dar nimic și nimeni nu ne împiedică să ne alegem destinul veșnic. Nu judec pe nimeni pentru greșelile făcute. Mă judec pe mine că doar acesta îmi e de folos. Nu acuz pe nimeni pentru ceea…

Read More

Mulţumesc frumos lui Dumnezeu pentru bunăvoinţă, credincioşie şi pentru rezultat. Mulţumesc frumos familiei pentru iubire şi pentru susţinere. Mulţumesc frumos Coaliţiei pentru Familie pentru declanşarea şi organizarea întregului proces. Dumnezeu să binecuvânteze pe fiecare membru. Mulţumesc frumos tuturor slujitorilor duhovniceşti care s-au implicat aşa cum au fost călăuziţi de Duhul Sfânt. Mulţumesc frumos tuturor cetăţenilor români care au demonstrat iubire de Dumnezeu şi de ţară. Mulţumesc frumos tuturor oamenilor politici cărora nu le-a fost ruşine să fie de partea adevărului şi a cetăţenilor. Învăţând din fiecare experienţă, cu încredere în Dumnezeu şi uniţi în cele bune şi sfinte, CONTINUĂM! Viorel Iuga,…

Read More

Referendumul a trecut, ce poți face pentru România…? 1. Roagă-te pentru țara ta. 2. Fă o prioritate din familia ta. 3. Muncește ca să trăiești cinstit. 4. Fii implicat în biserica ta. 5. Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. 6. Slujește-i pe cei mai neînsemnați. 7. Ai grijă de finanțele tale. 8. Împărtășește Evanghelia cu alții. 9. Fă ucenici începând din casa ta. 10. Trăiește o viață sfântă. “Urmăriți binele cetății…și rugați-vă Domnului pentru ea, pentrucă fericirea voastră atîrnă de fericirea ei!” (‭‭Ieremia‬ ‭29:7‬). Dumnezeu să binecuvânteze România! Samy Tuțac Sursa: RVE Timișoara

Read More

Prin providența lui Dumnezeu ne aflăm în fața uneia dintre cele mai mari provocări din istoria neamului nostru și din istoria noastră ca și creștini evanghelici în România. Dumnezeu a adus timpul în care alături de frații noștri creștini din toate denominațiile să putem susține inițiativa cetățenească de modificare a definiției căsătoriei în Constituția României. Chiar dacă unii acuză Biserica lui Cristos că nu este echidistantă și că s-ar implica în jocuri politice, noi trebuie să le răspundem că Biserica nu poate să-și nege mărturia și nu poate să nu-și susțină crezul cu privire la căsătorie și familie. Acum nu…

Read More

St Gallen, cantonul (regiune) situat la nord-estul Elveției, a interzis valul islamic și orice articol vestimentar care acoperă fața în public. Cu 67% pentru, galenii sunt cel de-al doilea canton din Elveția care au extins harta țărilor europene unde burqa islamică nu este un articol vestimentar purtat în public. În 2019, aceeași problemă va fi votată prin referendum la nivel național, notează Tribune.com La pachet cu întrebarea pentru vestimentația femeilor musulmane, alegătorilor din Elveția au votat inițiative menite să stimuleze agricultura locală și să promoveze „standarde etice” în producția alimentară, inclusiv transformarea unui moratoriu asupra culturilor modificate genetic într-o interdicție completă.…

Read More

Sigur, e creștinește să întorci și celălalt obraz. Dar al treilea obraz nu-l ai, așa că nu ești obligat să suporți neobrăzarea altora la infinit. Sigur, se cuvine să dăm cezarului ce e al cezarului și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu. Dar când cezarul se bagă în cele ale lui Dumnezeu, primește una peste mână. Sigur, Hristos ne-a cerut să aruncăm cu piatra doar dacă suntem fără de păcat, dar nu ne-a cerut să celebrăm public păcatul și să-l glorificăm ca virtute. Ne-a mai cerut să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii, nu inteligenți ca porumbeii.…

Read More

Întrebare: dacă eu susțin referendumul sau nu? Dați-mi voie să vă spun ce voi face eu. Eu nu mă voi duce duminică la vot să susțin un referendum dorit de oameni, ci mă voi duce la vot să sprijin un referendum dorit de Dumnezeu, care susține nu doar Constituția ci legea Lui Dumnezeu. De ce?… Hai să vă dau 7 argumente pentru care eu voi merge la vot duminică. Primul. Dumnezeu stă categoric împotriva păcatului homosexualității. Scripturile sunt extrem de clare. Iar prevenirea posibilității legiferării căsătoriilor homosexuale prin schimbarea cerută de referendum în Constituție ne apără nu doar țara, ci ne…

Read More

Dacă Dumnezeu mă va ţine în viaţă şi cu sănătate: I. Voi merge la vot. Am spus-o şi o voi spune de câte ori este necesar. Mi-am exprimat convingerile şi când a fost ilegal. Mi le voi exprima şi acum. Este un drept pe care l-am câştigat cu mult sacrificiu. II. Voi merge cu bucurie. Cred că este prima ocazie după 1989 când pot merge la vot cu bucurie. Nu trebuie să aleg între oameni şi între partide. Nu trebuie să am inima împărţită. Nu trebuie să aleg între un rău şi ceva mai puţin rău. Trebuie să îmi exprim…

Read More

Întotdeauna mi-a plăcut să îmi fac prieteni inteligenți, care au avut propria opinie sustenabilă cu argumente raționale; de multe ori nu eram de acord unii cu ceilalți și luau naștere debate-uri. Uneori se lăsa cu supărări, cu nervi, alteori nu, însă după ce ne linișteam, știam toți că adevărul e undeva la mijloc și relațiile dintre noi se întăreau. Așa mi-am format adică prietenii. Ei, ce văd zilele astea în bula mea de FB, mă sperie. Am în listă mai mulți oameni cu doctorate, cei mai mulți cu studii universitare și post, adică deh!, oameni culți, învățați și învățabili, care…

Read More

Ei se tem. Se tem că s-a născut o conștiință națională pe care nu o pot controla. Petre Țuțea spunea că societatea are infractori, cetățeni obișnuiți, eroii și genii. Dar în vârful piramidei este: sfântul. Eroii și geniile au nevoie de confirmarea societății, Sfântul luptă pentru țară, dar nu are nevoie de confirmarea ei, întrucât aparține Împărăției. S-a format o conștiință. Se tem de ea. O conștiință care are o voce: Biblia. Nu poate fi cumpărată. Nu poate fi manipulată. E insuflată de Duhul Sfânt. Ei se tem. Se tem pentru că s-a născut o unitate. Nu e o rețea…

Read More

În ultimele săptămâni o serie de jurnaliști și analiști politici și-au intensificat ofensiva împotriva Referendumului pentru căsătorie, afirmând printre altele că “un referendum validat se va traduce în primul mare pas făcut către Est de la intrarea țării noastre în Uniunea Europeană. Încercarea disperată de a lipi acest demers democratic, legal și constituțional de Evul Mediu, de Rusia, de anumite partide politice sau alți vajnici luptători anti justiție este fie o eroare, fie o propagandă la fel de periculoasă ca și propaganda rusă, despre care vorbesc aceștia. Toată lumea știe că tematica așa ziselor “căsătorii homosexuale” este dezbatută în majoritatea…

Read More

Liga Studenților din Cluj organizează joi, 4 octombrie 2018 la ora 19:00 dezbaterea „Referendum – Argumente Pro și Contra”. Dezbaterea va avea loc în sala DaVinci din mall-ul Platinia Shopping Center (Calea Mănăștur, nr. 2-6, Cluj-Napoca). Acest eveniment va pune față în față susținători și oponenți ai revizuirii Constituției. Calea referendară este cel mai important prilej pentru o democrație sănătoasă ca cetățenii să dezbată pe un subiect foarte important, iar la sfârșit, după ce au ascultat toate argumentele, să decidă prin vot. Invitați: Adrian Papahagi, Mihail Neamtu, Cristi Danilet și Claudiu Turcus. Întâlnirea va ține cont de regulile unei dezbateri, fiecare vorbitor având un timp…

Read More

Dragi prieteni, lansez o invitație la o discuție pe tema referendumului pentru Familie, care se va desfășura pe 6 și 7 octombrie în România. Vă propun să avem o sesiune de întrebări și răspunsuri în care să discutăm despre oportunitatea și necesitatea acestui exercițiu democratic. Astfel, aștept întrebările și opiniile Dumneavoastră în comentariile acestei postări, dar și în intervenția Live pe care o vom organiza pe pagina mea oficială de Facebook – joi, 4 octombrie, de la 18:00. #FacebookLive_ValeriuGhilețchi

Read More