Autor: Doina Bejenaru

Exod 15:11-19, Isaia 43:4 Traversarea Mării Roșii ca pe uscat inspiră poporul Israel să compună o cântare în care să îl onoreze pe Dumnezeu pentru marea minune pe care o experimentaseră, când ei au fost izbăviți, iar armata egipteană a pierit (Exod 14:28). Ei anticipează cum va funcționa știrea aceasta atunci când filistenii, edomiții, moabiții și toți locuitorii Canaanului vor auzi despre aceasta minune. Teama este descrisă prin cuvinte puternice precum: groază, cutremur, spaimă, tremur (v.14-16). Dacă poporul lui Dumnezeu se bazează pe brațul puternic al Domnului popoarele vor amuți (v.16). Pentru Dumnezeu nu este munte prea înalt, nici lucru…

Read More

Luca 24:13-35 După înviere, Domnul Isus nu își lasă ucenicii. El este interesat de ei. Nu se duce să se arate lui Pilat sau preoților celor mai de seamă, nu se duce la șeful armatei romane sau la cei care L-au contestat, ci se duce la ucenicii care I-au fost alături o perioadă îndelungată. Cu aceia cu care a trăit ultimele zile din viață vrea să-și petreacă primele zile după înviere. Rând pe rând, ucenicii au primit confirmarea că Domnul este viu! Durează mai bine de o săptămână până să fie echipa completă, cu excepția lui Iuda, care și-a ales…

Read More

Am cunoscut-o pe Gabriela în iarna anului 2018 la Viena. Deși este o fire timidă și introvertă, dragostea și educația creștină primită acasă a depășit granițele temperamentului ei și împreună cu sora ei au manifestat o prietenie deosebită față de mine. Într-o seară rece de februarie, după serviciul de tineret de la Biserica „Betel”, am plecat împreună spre casă. Așa a început prietenia și colaborarea noastră care durează până azi. Gabriela este „mica prințesă” a echipei ȘtiriCreștine.ro și este o comoară ascunsă pe care o redescoper în fiecare zi. A făcut Facultate la Viena, momentan face Master la specialitatea Informatică…

Read More

Cu ocazia sărbătoriri morți și învieri Domnului nostru Isus Hristos, fiecare dintre noi ar trebui să ne analizam viața și în urma acestei analize, în urma a ceea ce descoperim să luăm anumite decizii dincolo de care să putem corecta ce este greșit. Cu toții, dincolo de ceea ce ne-am propus pentru acest pământ, ne-am propus să ajungem în Raiul lui Dumnezeu. Dacă acest scop măreț nu este atins, totul este în zadar. Să alergi o viață întreagă și la sfârșitul alergării să afli că ai fost descalificat undeva pe cale? Și aceasta, nu datorită schimbării țintei propuse, ci datorită…

Read More

Hristos a înviat! El rămâne același ieri, azi și în veci! Am sărbătorit acasă, ne-am bucurat de vestea învierii Lui, cea mai frumoasă veste adusă vreodată omenirii. Nu am putut fi opriți să ne rugăm, să cântăm și să ne bucurăm de prezența Lui! Așa cum s-a întâmplat după înviere, când Domnul Isus cel înviat a intrat în camera unde erau izolați ucenicii fără să-I deschidă cineva ușa, El poate să intre și dacă zidurile sunt de piatră și dacă totul pare de nepătruns! Isus poate veni, poate intra acolo unde este așteptat, unde este dorit și credem că este…

Read More

Jurnal de Criză 20 aprilie 2020 Deși majoritatea cazurilor despre care am vorbit aici au fost rezolvate favorabil deja, iar ceilalți frați sunt în curs de recuperare, azi trebuie să aduc în atenția voastră un alt caz, a unei familii din Pamplona, care este infectată cu COVID – 19. Fratele NICU ANGHEL, de la Biserica Penticostală Harul Pamplona, deoarece lucrează la o rezidență de bătrâni, unde au avut mai multe persoane bolnave de coronavirus, a început să aibă simptome săptămâna trecută, iar azi a primit rezultatele testului, fiind pozitiv. Aceleași simptome le au și cei din casa lui, în special…

Read More

Mi-a fost mai greu, dar am priceput cum funcționează decretele militare. Poți merge la chioșcul din colț (ori într-un supermarket aglomerat) ca să-ți iei sticla de whiskey ori lada cu bere, dar n-ai voie în curtea bisericii pentru a asculta slujba de Paști. Poți livra tone de pizza la domiciliu, dar n-ai dreptul să aprinzi o lumânare la mormântul părinților. Și dacă tot luptăm așa aprig împotriva Evului Mediu, oare cu școala ce facem? Suntem deja printre ultimele țări din lume la testele PISA (alături de Brunei, Kosovo și Republica Dominicană). În ce abis vrem să prăbușim educația, cultura, spiritualitatea…

Read More

de Robert J. Tamasy Vă amintiți când a fost ultima dată în care v-ați simțit copleșit într-un mod pozitiv, dupa ce ați încheiat o afacere cu cineva? Când ați avut parte ultima oară de o experiență pe care ați putut să o descrieți doar prin cuvinte ca „Wow”! sau „De necrezut”? Poate a fost reprezentatul producătorului care a trecut peste atribuțiile sale, depășind cu mult solicitările făcute și s-a asigurat că nevoile dumneavoastră sunt îndeplinite. Sau poate a fost magazinul de vânzare cu amănuntul care a mers o milă în plus pentru a se asigura că sunteți pe deplin mulțumit…

Read More

LUNI A doua zi de Paște Domnul Isus Hristos a trecut prin multe chinuri fizice până să moară. A fost bătut, zdrobit, desfigurat; profetul Isaia vorbește despre El în felul următor: „Îți întorceai fața de la El…”, însă Isus Hristos rămâne Dumnezeu și în felul acesta! Așa urma să îl prindă Paștele pe El! După ce s-au grăbit să-L dea jos de pe cruce, L-au pus repede într-un mormânt, pentru că era târziu și tradiția trebuia respectată. L-au înfășurat și, așa cum era, L-au așezat în mormânt. Nu s-a mai gândit nimeni să Îi facă o pregătire specială de înmormântare,…

Read More

Urmărind comentariile, titlurile de știri, predicile și mesajele devoționale postate de cei mai mulți dintre creștini, se creează impresia că această generație nu are nici cea mai vagă idee despre adevărata esență a Paștelui și adevărata istorie din perioada în care a fost sărbătorit primul Paște din istorie. Ne tânguim atât de mult de aceste vremuri, ne jelim că nu ne putem vedea la biserică, ne lăsăm copleșiți de amărăciune și nemulțumire din cauza ordonanțelor militare și uităm cum a fost marcată sărbătoarea Paștelui in două momente importante în istoria omenirii. Haideți să exersăm un pic de istorie. Primul PAȘTE…

Read More

Așa cum un copil crește, învață, se maturizează, încercăm și noi să transformăm lucrarea ȘtiriCreștine.ro într-o identitate spirituală, intelectuală care în fiecare zi să aducă plus valoare în viața noastră personală și a cititorilor noștri. Considerăm lucrarea ȘtiriCreștine.ro o misiune importantă, actuală și relevantă pentru vremurile noastre. La fel ca și microfonul leviților, amvonul pastorilor și câmpul arid al misionarilor, și noi ne dorim să fim platforma care informează, educă, zidește și încurajează pe oameni să se apropie de Dumnezeu. Nu ne-am fi putut atinge acest scop fără o echipă dedicată în spate, care și-a înțeles chemarea și valoarea acestui…

Read More

DUMINICĂ Săptămâna Mare, Matei 28:1-15 Cu toate că suntem în carantină, acasă, izolați, distanțați social, fără întâlnire comunitară, fără biserică, fără oameni îmbrăcați frumos, fără nimic care să-l impresioneze pe celălalt de lângă noi la slujba de înviere, Vestea pe care o așteptăm cu toții a venit în casele noastre! Nimeni nu-L poate opri pe Hristos să iasă din mormânt și să se întâlnească cu noi, chiar și în aceste condiții neobișnuite! Domnul a ieșit din întunericul mormântului și luminează oriunde ajunge! Nu există o sărbătoare mai victorioasă ca aceasta! Aici, în mormântul sigilat și înfrigurat, rece și sinistru, a…

Read More

Fii un creștin informat! ȘtiriCreștine.ro te informează! ȘtiriCreștine.ro s-a născut în inima lui Vio Pop, în anul lui 2008 cu dorința vie de a fi o platformă care să promoveze Rugăciunea pentru Biserica Persecutată, promovarea și implicarea în Misiunea de Scurtă și lungă durată, dar și reflectarea vieții interne a Comunității Evanghelice din România. A început cu un blog simplu de ştiri şi informaţii creştine locale, naţionale şi internaţionale. Astăzi ne bucurăm de un număr mult mai divers de informaţii, contacte, cititori fideli din diferite categorii şi diferite vârste. La 17 aprilie 2020 sărbătorim 12 ani de ȘtiriCreștine.ro în online…

Read More

În tăcerea negrei nopți și în liniștea mormântului, vrem să nu uităm prețul care a fost plătit. Gloria învierii, nu ar fi atât de dulce, nu ar fi atât de copleșitoare fără durerea crudă a patimilor. Ce trăiesc cei ce de 15 ani, în Săptămâna Patimilor intră în rolurile celor care au trăit această dramă în realitate, aflăm din scurtele lor impresii și vrem să vii prezentăm pentru a vă aminti cine vă transmite acest mesaj important an de an, pe străzile României! Daniel Leș este autorul acestui proiect născut din indiferența și neglijența noastră față de acest măreț har.…

Read More

Cu toții am trecut prin vinerea deznădejdii, descurajării, deprimării. Aceasta e reprezentată de acele așteptări pe care le-am avut și care se dovedesc a fi înșelătoare. E reprezentată de acel moment când aflăm un răspuns total contrar așteptărilor și dorințelor noastre. Când trecem prin vinerea descurajării și a deznădejdii în mintea și în inima noastră se nasc întrebări. De ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple așa ceva? De ce mie? De ce familiei mele? De ce acum? De ce…? Astfel de întrebări sunt legitime, deoarece noi, oamenii, căutăm adesea sensul vieții. Prin vinerea descurajării au trecut și ucenicii și…

Read More

SÂMBĂTĂ Săptămâna Mare Matei 27:62-66 Este sâmbătă, cerul tace, pe pământ s-a făcut liniște, cei mai mulți sunt bucuroși că au scăpat de Isus, vâzându-L răstignit, mort și îngropat! Lumea religioasă își vede de ritualurile ei, oamenii se odihnesc pentru că este ziua de Sabat; peste tot zace o liniște de mormânt, mai puțin în inimile ucenicilor. Mormântul este păzit, pentru că s-au temut de cuvintele Celui pe care L-au omorât. S-au dus la Pilat să-i comunice pericolul iminent. S-au temut de furt sau de înviere? Niciodată nu știi ce se află în inimile oamenilor confuzi. Ucenicii s-au încuiat în…

Read More