Autor: Doina Bejenaru

Un timp al umplerii. Moise a trăit un timp de selah atunci când a urcat pe muntele Sinai și a fost în prezența lui Dumnezeu pentru 40 de zile. Moise era sus pe munte timp în care poporul evreu era jos în vale. Poporul era nerăbdător să ajungă în Canaan. Așa că, văzând că Moise întârzie să coboare, i-au cerut lui Aaron să facă un „dumnezeu care să meargă înaintea noastră”. Acel timp de selah în care Moise se afla, putea și ar fi trebuit să fie un timp de selah și pentru poporul evreu. Moise a ales să urce pe munte, pentru a asculta ceea…

Read More

“Extremistul de dreapta”, dacă există, e extrem de conservator, încuiat, egoist și poate habotnic. Își iubește egoist familia, firma, contul, își apără chiar și cu pușca în mână proprietatea, crede fanatic în muncă și merit, poate chiar și în Dumnezeu, patrie și tradiții. Nu e neapărat cel mai simpatic individ, dar creează, nu distruge o civilizație. Cel puțin pe cea europeană și americană astfel de indivizi au creat-o. Extremistul de stânga e dizolvant și anarhic, distructiv și nivelator, vrea să abolească ierarhiile, să șteargă tradițiile, să elimine Biserica, să confiște proprietățile și să refacă societatea dincolo de muncă și merit.…

Read More

Salutare din Brazilia, Eu și Carolina dorim să vă mulțumim în mod special pentru toată dragostea arătată față de noi, cât și pentru suportul și rugăciunile voastre care sunt de o mireasmă plăcută înaintea Domnului. Dorim în același timp să vă menținem informați despre tot acest proces în ce privește operația. 1. Ultimul examen care era necesar este legat de COVID-19 și a fost făcut ieri. Rezultatul a dat pozitiv, ceea ce înseamnă că Carolina a avut Coronavirus o luna în urmă, iar acum este bine și are anticorpi și aceasta o face să fie aptă pentru operație (întrucât medicii se simt…

Read More

Marea Trimitere nu poate fi izolată în carantină. Cei din linia întâi, misionarii români continuă să fie mesagerii Marii Trimiteri chiar și în aceste vremuri. Vă invităm să vă notați motivele de rugăciune a familiei Rai, aflați în misiune pe termen lung în India unde cazurile de infectare cu noul Coronavirus sunt în continuă creștere. Dragii noștri, Vă salutăm cu harul și pacea Domnului! Prin harul Lui suntem bine și mulțumim Domnului că El s-a îngrijit de tot ce am avut nevoie. Vă rugăm să vă rugați pentru situația din India. Cazurile de Coronavirus cresc tot mai mult, iar foarte…

Read More

Ce înseamnă lepădarea de sine? În cuvinte simple se poate spune că este vorba de a renunța la ceea ce firea mea dorește. Să renunț la mine pentru a-L urma pe El. Astfel, ceea ce El dorește pentru mine îmi voi însuși. Mă voi supune voii Lui fără a încerca să o modelez după gândirea mea. Cu alte cuvinte, să mă lepăd de mine înseamnă să aduc toate visele mele, toate dorințele mele, toate resursele pe care le-am primit – darurile, abilitățile, talentul meu, timpul meu și finanțele mele – întreaga-mi viață să o las în mâna Lui și să afirm cu…

Read More

În această pandemie toți se întreabă dacă aceste vremuri sunt semne ale Antihristului, privim la dezvoltarea tehnologică cu teamă percepând-o mai mult ca o amenințare și discutăm fiecare acțiune a autorităților cu atâta ostilitate uitându-ne menirea ca și Biserică. În toată această învălmășeală de idei și teorii, mulți dintre noi și-au uitat chemarea. Dumnezeu ne-a lăsat instrucțiuni clare și pentru aceste vremuri și una din calitățile care trebuie să ne caracterizeze este răbdarea. Am fost chemați la răbdare și trebuie să trăim această atitudine în mod special în dificultăți. Aceasta ne deosebește de cei ce nu fac parte din familia…

Read More

Ravi Zacharias și românii. Nici în cele mai îndrăznețe vise nu am crezut vreodată că Ravi Zacharias va veni în România, și că o va face cu atât de mult drag. Au fost câteva momente în relația cu el care mi-au arătat că îi pasă în mod sincer de țara noastră. În 2010, când a venit pentru conferința de la Sinaia, unde a vorbit celor 550-600 de pastori și lideri din toată țara strânși acolo de organizarea făcută de BIG Impact, RZIM România și Biserica Metanoia Arad. A venit mai întâi la Arad, iar la aterizarea din Timișoara primul lucru…

Read More

De Ziua Internațională a Copilului, rețeaua Radio Vocea Evangheliei vă cheamă să vă uniți la o zi de Post și Rugăciune pentru copiii României. În această zi specială, haideți să le oferim mai mult decât dulciuri și distracție. Vă provocăm pe voi părinții României să vă rugați pentru copiii României. Pentru copii dumneavoastră și pentru cei din vecini, pentru copii abandonați de pe străzi, din canalele subterane sau uitați în orfelinate. Pentru toți copii României și viitorul lor. Luni, 1 Iunie 2020, toți părinții României se unesc în post și rugăciune ca: – Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i păzească pe…

Read More

Cu mai puțin de patru ore înainte de expirarea termenului pentru ca Guv. Statului Illinois J.B. Pritzker să depună opinia sa la cererea de interdicție de urgență formulată la Curtea Supremă a Statelor Unite de cele două biserici române din Chicago, guvernatorul a eliminat unilateral restricțiile asupra bisericilor și caselor de cult. La câteva ore după ce Biserica Penticostală Română Elim și Biserica Baptistă Română Logos au înaintat o cerere de interdicție de urgență împotriva ordinelor abuzive ale Guvernatorului Illinois la Curtea Supremă, Judecătorul Kavanaugh i-a ordonat Guv. Pritzker să înainteze punctul său de vedere până joi, la ora 8 pm. Citește și UPDATE:…

Read More

Dacă viaţa ta ar fi perfectă, de ce ai mai avea nevoie de Mine? Acest mesaj despre eşec, rostit de Domnul Isus Cristos, a fost atât de eficientă încât continuăm să vorbim despre ea şi după 2000 de ani. Studiind viaţa lui Petru, aşa cum este consemnată de autorii Evangheliilor, deducem că se descurca foarte bine să falimenteze, să dezamăgească. Dar dacă studiem viaţa lui Cristos, aşa cum este consemnată de autorii Evangheliilor, înţelegem că se descurca foarte bine să ierte, să încurajeze şi să restaureze. În spatele acestei întâmplări găsim un adevăr extraordinar, un adevăr dătător de speranţă: Eşecul…

Read More

Selah – סֶלָה – Un cuvânt ebraic regăsit în Vechiul Testament de 74 de ori. De 71 de ori doar în cartea Psalmilor, iar de 3 ori în cartea profetului Habacuc. Înțelesul lui este nesigur, însă interpretările moderne ne spun că selah ar însemna oprire, urmează un paragraf nou sau ar motiva cititorul să se oprească și să laude pe Domnul. Fiecare dintre noi experimentăm momente de selah. Unele sunt pentru că noi le alegem, altele ne sunt date, unele sunt mai scurte, altele mai lungi, unele le anticipăm, altele nu le putem anticipa, unele ni le dorim, altele nu. Dar…

Read More

Pandemia a limitat accesul creștinilor la serviciile divine din locașurile sfinte. Un mare număr de biserici nu au reușit să se adapteze la condițiile de închinare și ucenicie în mediul online. Credincioșii caută învățătură și dacă nu cunosc Biblia, devin vulnerabili la diverse erezii și învățături nimicitoare care bântuie masiv în spațiul online. Pentru a preveni rătăcirea și căderea de la credință și pentru ca să aibă o creștere spirituală sănătoasă este important pentru fiecare ucenic al lui Hristos să învețe cum să studieze Biblia în profunzime. La conferința online de două zile din 30-31 mai pastorul Vasile Filat…

Read More

Șapte săteni au fost uciși și opt răniți când aeronavele militare au lansat un atac asupra unui sat din statul Chin, majoritar creștin, din Myanmar (Birmania) pe 7 aprilie. Printre morți este un copil de trei ani. Trei bărbați și trei femei cu vârste cuprinse între 22 și 39 de ani au fost, de asemenea, uciși în atacul de la Nanchaungwa. Satul din Paletwa Township se află în aceeași zonă în care 21 de creștini au fost uciși în atacurile aeriene asupra a patru sate în weekendul din 14 și 15 martie. În ultimul atac, cel puțin patru proiectile au…

Read More

Avocatul Harry Mihet, reprezentând Liberty Counsel, o organizație de avocați creștini care promovează și apără Libertatea Religioasă în Statele Unite, explică de ce Bisericile au un drept prim fundamental de a fi deschise în pandemia de coronavirus și de ce ordinele abuzive ale anumitor guvernatori încalcă flagrant Constituția Statelor Unite, implicit drepturile bisericilor. Liberty Counsel a fost activă în această perioadă, intentând și câștigând procese în numele bisericilor și împotriva ordinelor discriminatorii din Florida, Kentucky. În prezent, cazul celor două biserici române din Chicago – Biserica Penticostală Elim și Biserica Baptistă Logos – fiind capul de afiș al luptei pentru…

Read More

Cartea Psalmilor este scăldată în lacrimi mai mult decât oricare altă carte a Bibliei. Dacă ar fi să reduc întreaga carte la o singură afirmaţie, aceasta ar fi următoarea: Suferinţa este cât se poate de reală, dar Prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul suferinţei este la fel de reală. Da, durerea şi suferinţa ne fac viaţa amară, pentru că trăim pe un pământ aflat sub robia stricăciunii şi a deşertăciunii, dar când focul suferinţei arde mai tare, Dumnezeu vine alături de noi în cuptor să ne întărească, aşa cum a mers lângă cei trei prieteni ai lui Daniel în cuptorul din…

Read More

Liderul grupării Boko Haram numește coronavirusul un „produs al celui rău”, batjocorește măsurile în domeniul sănătății și continuă atacurile asupra populației aflată în condiții de restricții impuse de Covid-19. Liderul terorist nigerian al Boko Haram, Abubakar Shekau, a declarat că pandemia coronavirusului „a fost provocată de cel rău”, în timp ce a ridiculizat măsurile luate de guvern în domeniul sănătății mpotriva Covid-19, într-un mesaj audio postat pe Twitter pe 14 aprilie. Între timp, analiștii au semnalat că atacurile se intensifică în Africa de Vest, deoarece Boko Haram și alte grupări teroriste profită de concentrarea întregii lumi asupra coronavirusului. Activitățile grupărilor…

Read More