6-12 august 2020 Rugăciunea bazată pe Scriptură: global Cuvântul lui Dumnezeu de la început până la sfârșit ne spune despre grija lui Dumnezeu față de noi. Resursele sale sunt nelimitate. El are modalitățile și mijloacele de a ne da ceea ce avem nevoie ca să facem voia Lui. Rugați-vă pentru organizațiile de traducere a Bibliei din întreaga lume care se confruntă cu posibilități de finanțare limitate, care împiedică avansarea pe deplin a activității lor. Să-I aducem lui Dumnezeu în rugăciune propriile Sale cuvinte prețioase. El promite că Cuvântul Său nu se va întoarce niciodată la El fără a-și îndeplini scopurile…
Autor: Doina Bejenaru
Când am fost plecat în turneul de evanghelizare din Oltenia, am avut un timp binecuvântat, în care am experimentat puterea şi prezenţa lui Dumnezeu, bunătatea şi călăuzirea Lui. N-a fost tocmai uşor. Uneori era frustrant, pentru că unele biserici nu s-au mobilizat foarte bine. A trebuit să scoatem de pe listă câteva localităţi şi să le înlocuim cu altele. Cred că aşa a fost planul lui Dumnezeu, pentru că în localităţile adăugate ulterior am avut unele dintre cele mai frumoase experienţe. Au fost localităţi în care fraţii s-au mobilizat, dar mai mult printre credincioşi. Au dat de veste că venim…
În vremuri dificile, inima mulțumită și alipită de Dumnezeu naște cuvinte de laudă și îmbărbătare. Cu dorința sinceră de a încuraja comunitatea și oamenii care urmăresc programele Bisericii Harvest Arad, Sami Tonea & Abigail Cozmiuc au creat o nouă piesă care se lansează în cadrul serviciului divin duminică, 02 august 2020. „Cum să nu cânt?” este titlul piesei și va fi lansată LIVE la Biserica Harvest Arad pentru comunitatea locală și pe canalul oficial de Youtube. Cu toate vremurile astea și pentru tot ceea ce a făcut El pentru noi, „Cum să nu cânt?” este întrebarea retorică și provocarea interpreților…
În atenția Bisericilor – Întruniri/activități/slujbe religioase. Un posibil scenariu al organelor de control (poliție/jandarmerie) în contextul adunărilor/slujbelor religioase: A. Acțiunea Politiei: Vin în control, invocând încălcarea dispozițiilor art.65 lit.k din Legea nr.55/15.05.2020 În înțelegerea GREȘITĂ, se pot interpreta întrunirile/slujbele religioase ca fiind „procesiuni” sau „adunari publice” (care, într-adevăr, sunt limitate la un anumit număr de persoane). Pe acest temei (de drept și de fapt), legitimează participanții, urmând să le aplice amenzi în mod individual (cuprinse între 500 – 2.500 lei/persoană). B. Răspunsul Bisericii: Să le explicăm diferența dintre „procesiune” sau „adunare publică” (care într-adevăr este limitată la un anumit număr…
În ultimele săptămâni s-a produs un colaps mental în rândurile occidentalilor. Nedumerirea, dezorientarea, inabilitatea de a face o diagnoză a evenimentelor, ni se par evidente. Și nu e de mirare, având în vedere viteza cu care se petrec, în zilele acestea, evenimente istorice extrem de radicale și cu consecințe la fel de radicale. Agresiune si eradicarea istoriei. China elimină autonomia fostei colonii Hong Kong, fără ca Occidentul să reacționeze ori presa din Marea Britanie să sufle o vorbă. Dimpotrivă, Occidentul își are ochii ațintiți asupra Americii, prevestindu-i colapsul. Privește exact în direcția în care China dorește, dându-i ei oportunitatea de…
În 26 mai, jihadiști înarmați călare pe motociclete au ucis 27 de persoane în trei atacuri asupra satelor creștine Dogon, în centrul țării, în mai puțin de 24 de ore. Șapte au fost uciși, unii au fost arși de vii în satul Tillé. Alți 20 de săteni etnici Dogon au fost împușcați în localitățile vecine, Bankass și Koro, au spus autoritățile locale. Din 2016 jihadiștii au purtat un război neîntrerupt pentru a ocupa nordul și centrul țării, cu scopul declarat de a impune șaria (legea islamică) în toată țara. Anul 2019 a fost cel mai rău din ultimii șapte, marcat…
În perioada, 30 iul – 5 aug 2020, descoperim noi nevoi ale Misionarilor Români și mesagerii Wycliffe din toată lumea în împlinirea Marii Trimiteri prin traducerea Bibliei. Fiți misionari prin rugăciune, susțineți lucrarea Evangheliei pe mâini de rugăciune, aduceți jertfe de plăcut miros înaintea Lui fiind parte din extinderea Împărăției Evangheliei până la Marginile Pământului. Rugăciune pentru popoare fără Biblie: Luri, Iran După calendarul lunar, în luna iulie ne rugăm pentru poporul Luri din Iran, neatinși cu Evanghelia și care nu au Biblia tradusă în limba lor. Să ne rugăm pentru credincioșii iranieni, să se asigure că oamenii din poporul…
eLiberare lansează Revista ARIPI de Ziua mondială împotriva traficului de persoane, marcată în fiecare an în data de 30 iulie. Lansarea Revistei ARIPI va avea loc în cadrul webinarului de joi, 30 iulie 2020, la ora 18.30, live pe pagina de facebook eLiberare. Acest eveniment încheie campania online de conștientizare a fenomenului traficului de persoane în rândul adolescenților și tinerilor desfășurată în parteneriat cu Girl Up România. Revista ARIPI este un instrument pentru creșterea rezilienței supraviețuitorilor traficului de persoane. Dezvoltată în timpul pandemiei împreună cu un grup de fete dintr-un centru rezidențial, această resursă este rezultatul întâlnirilor online în cadrul…
Cel puțin 57 de persoane au fost ucise în atacuri repetate ale jihadiștilor asupra satelor din nord-estul majoritar creștin al Republicii Democrate Congo, la sfârșitul lunii mai 2020, relatează Fondul Barnabas. Membrii Forțelor Democrate Aliate (ADF), un grup militant islamist activ în regiune de mai bine de două decenii, au atacat satul Samboko pe 26 mai, ucigând cu macete peste 40 de săteni și confiscând alimente și obiecte de valoare. Cu o zi mai devreme, pe 25 mai, extremiștii au atacat un sat din apropiere, Makutano, omorând cel puțin 17 persoane. Potrivit ONU, începând din 2017 peste 700 de persoane…
Vrei să fii parte integrantă a Misiunii Externe și Interne? Vrei să Îl cunoști pe Dumnezeu profund și să împărtășești această cunoștință cu oamenii de pretutindeni? Îți dorești să fii un instrument activ în Marea Trimiterii, dar nu te simți suficient de pregătit? Vrei să transmiți draogstea revărsată de Domnul în viața ta, dar nu știi unde și cum să o faci? Agenția Kairos are o oportunitate pentru tine! În această toamnă, profită de instruire și ghidare în Școala de Misiune Kairos 2020 pentru Misiune Externă și Misiune Internă. Înscrierea pentru cele două programe este deschisă și startul școlii se…
Ceea ce vedem determină ceea ce facem. De asemenea, ceea ce vedem are tendința să dicteze modul în care ne simțim. De la începutul acestui an am trăit circumstanțe deosebit de tulburi, fără precedent. Dacă ați mai trăit vremuri caracterizate de probleme fizice, economice și politice mari, probabil ați devenit neliniștit, retras, posesiv, și probabil ați căutat moduri de a vă trata durerea cu ajutorul medicamentelor. După reportaje de știri necontenite care, practic insistă că „Cerul se prăbușește! Cerul se prăbușește!” începem și noi să gândim că probabil acestea au dreptate. Bombardați cu mesaje sumbre și întunecate, începem să vedem…
Multe lucruri pe care le facem zi de zi, le facem din obişnuinţă; au devenit o rutină pentru noi. Ne trezim, avem timp de părtăşie cu Dumnezeu, iar apoi ne apucăm de lucru. Sunt lucruri pe care nu trebuie să te frămânţi să le inventezi, pentru că le ştii foarte bine. Vă amintiţi ce aţi făcut miercurea trecută? Nu prea. Confundăm ce am făcut miercuri cu ce am făcut marţi sau joi. Dacă trebuie să îi povesteşti cuiva ceva, îi zici: „Miercurea trecută am vrut să fac cutare lucru… sau o fi fost joi!?! Nu, cred că a fost marţi.”…
Cred că și ție, îți este dor de o ieșire la munte, în natură, ți-e dor de drumeții, sau pur și simplu să ieși din rutina zilnică, din căldura și zgomotul orașului. Ai nevoie de un timp de reconectare cu Dumnezeu dar și de interacțiune cu ceilalți. Tabăra Brădățel își deschide porțile pentru ați oferi această atmosferă și contopire cu natura în Parcul Național Retezat. Ai ocazia unică, alături de prieteni și familia ta să petreci un timp de odihnă în inima naturii, în următoarele perioade: Tabăra de volei 27 iulie – 1 august 2020 Tabăra tinerilor peste 25 de…
Numim lucrul acesta nu progres, ci involuție. Investim timp, energie, resurse financiare enorme pentru a transforma societatea globală în una mai tolerantă, în care respectul pentru confesiuni, civilizații și culturi diferite devine mai pronunțat. Decretul semnat de Erdogan pe 10 iulie este o dovadă că nu facem progres în această direcție, ci pași decisivi înapoi. Dacă la acest gest atât de tragic adăugăm atacurile teroriste împotriva creștinilor (care mai în toată lumea sunt făcute de teroriști musulmani), concluzia e și mai tristă: suntem ținta unui genocid calculat, sistematic și bine programat. Un genocid lent, mai mult sau mai puțin tacit,…
Unele mozaicuri din bazilica Sfânta Sofia din Istanbul reprezentând figuri creştine vor fi acoperite cu draperii sau cu lasere cu ocazia primelor rugăciuni musulmane care vor avea loc vineri, 24 iulie, notează Pro TV cu trimitere la AgerPress. La începutul acestei luni, printr-o decizie care a stârnit critici şi îngrijorare la nivel internaţional, preşedintele Tayyip Erdogan a anunţat că bazilica Sfânta Sofia va fi deschisă pentru practicarea cultului musulman în urma unei hotărâri judecătoreşti care a decis că transformarea clădirii în muzeu în 1934 a fost ilegală. Autorităţile au spus săptămâna trecută că mozaicurile creștine vor fi ascunse fie cu draperii, fie cu lasere…
O cruce veche de marmură, despre care se crede că are o vechime de 1200 de ani, a fost descoperită la poalele muntelui Karakoram, Himalaya, oferind dovezi pentru prezența timpurie a creștinismului în nordul Pakistanului. Trei cercetători de la Universitatea din Baltistan și câțiva alpiniști au găsit crucea antică de 2,1/1,8 m în apropierea bazei lor din regiunea predominant musulmană care se învecinează cu China, Afganistan și India. „Crucea de la Kavardo”, considerată a fi cea mai mare descoperită în subcontinent, cântărește aproximativ patru tone. „Slavă Domnului, acest lucru mă bucură foarte mult”, a fost reacția unui lider creștin pakistanez.…


