Cercetătorii au reușit să stabilească momentul distrugerii la anul 586 î.Hr., când babilonienii au pus stăpânire pe Ierusalim și au devastat Templul. Privind pietrele și grinzile arse în ruinele unei clădiri expuse recent la săpăturile cunoscute drept Parcarea Givati, în timp ce vizitam situl, nu am putut să nu îmi pun întrebarea: Ce s-ar întâmpla dacă arheologii ar putea excava ruinele? Aceste rămășițe înnegrite au mai bine de 2 600 de ani. Cercetătorii au reușit să stabilească momentul distrugerii lor la 586 î.Hr., când babilonienii au cucerit Ierusalimul și i-au devastat templul care se afla la doar câteva minute distanță…
Autor: Doina Bejenaru
Încă din tinerețe am observat adesea cât de atrași de suferință sunt mângâietorii. Unii dintre ei te uimesc câte știu, câte răspunsuri au și ce experți în ale vieții au devenit peste noapte. Oamenii aceștia folosesc foarte des și neglijent Cuvântul lui Dumnezeu și au remedii spirituale pentru orice. Cartea lui Iov, dincolo de faptul că ne prezintă un exemplu al demnității în suferință și al prezenței lui Dumnezeu în suferința umană, este principala obiecție biblică împotriva religiei reduse la explicații și răspunsuri, sau la veșnicul „știu ce simți”. Nu! De cele mai multe ori nu știm, cel puțin nu…
Știri false sau adevăr? Spectacol religios sau învățătură sănătoasă? Cum răspundem la acest fenomen în era post COVID când totul este online? Prodocens Media, în colaborare cu Institutul Teologic Baptist din București (ITBB) lansează marți, 8 septembrie, emisiunea „Teologia în Actualitate”, unde suntem invitați să explorăm Adevărul lui Dumnezeu interpretat și prezentat cu fidelitate față de textul Sfintelor Scripturi. Daniel Fodorean este autorul și realizatorul emisiunii, care dă startul acestui nou ciclu alături de invitații, rectorul ITBB, Daniel Mariș și președintele Prodoces Media, Cătălin Vasile. Urmăriți în fiecare zi de marți, ora 20:00, LIVE pe platforma Prodocens Media și ITBB!…
Am observat de-a lungul anilor că atunci când se întâmplă lucruri rele, de cele mai multe ori se întâmplă persoanei greșite, persoanei care nu o merită. Iar atunci când te confrunți cu astfel de situații este mai ușor să-ți schimbi părerea despre Dumnezeu, decât să îți mărești nivelul credinței. Lui Iov i s-a tăiat brusc craca de sub picioare, o tragedie absurdă i-a invadat viața pe nepusă masă. Din perspectiva noastră, tot ce se întâmpla cu Iov era nedrept. Dintr-o dată omul cel mai integru din generația lui devine imaginea dezastrului total, în formă umană. Ce face Iov când rămâne…
Am privit în ultimele săptămâni la această temă atât de importantă a dezvoltării intimităţii cu Dumnezeu şi am văzut ce experienţe frumoase au avut oamenii care şi-au dedicat viaţa cunoaşterii profunde a lui Dumnezeu şi trăirii în intimitate cu Creatorul. Şi am văzut că ea nu este apanajul super-sfinţilor, ci al oricărui credincios mântuit. Dumnezeu este dispus şi este disponibil să se apropie de noi, să umble cu noi şi să ne binecuvânteze. Dar am văzut săptămâna trecută că aceasta cere dorinţă intensă, tânjire după El – trebuie să-ţi doreşti din toată inima să te apropii de El şi să…
Când afectată de durere soția ta vorbește ca o femeie nebună, ce ai putea face? Cum să-i răspunzi? Când cuvintele soției tale îți aduc mai multă durere și îți provoacă mai mult necaz decât toate celelalte necazuri, ce să-i spui? Privește la Iov! El nu a răbdat doar chinurile cauzate de suferința sa, ci a răbdat și cuvintele soției sale triste și îndurerate. Răspunsul lui Iov este extraordinar: „Vorbești ca o femeie nebună!” El nu o numește răutăcioasă, ci nesăbuită și fără discernământ. Deși Iov era în beznă totală, credința lui puternică în suveranitatea lui Dumnezeu strălucește parcă mai tare.…
Piesa „Numai la Tine” este compusă, text și muzică, de Otto Pascal și interpretată de Diana Scridon. Înregistrarea și mixarea piesei în studiou aparține lui Alin Timofte, iar la înregistrarea în Studio 7 au mai participat 7 voci adiționale, printre care Alin și Emima Timofte. „Iubește-L pe Dumnezeu pentru că tot ceea ce ești, ești prin Harul Său! Tot ce ai și vei avea este doar prin mila și îndurarea Sa! El este Cel ce a suflat viața peste duhurile noastre zdrobite, așadar cum am putea trăi fără Creatorul nostru? Lasă ca iubirea Lui să se reflecte în inima ta…
În pandemie, chemarea și viața de misionar rămâne aceeași. Familia Marcel și Ioana Saitiș, și-au deschis poarțile casei pentru copii din capitala Madagascarului oferind două săptămâni unice pentru peste 60 de copii în Școala Biblică de Vacanță (VBS) pentru copii. Timp de trei zile, fiecare tură a câte 30 de copii au explorat drumul lui „Iosif – de la sclav la prinț al Egiptului”! Tim de trei zile, copiii au explorat trei adevăruri vitale pentru viața fiecărui creștin și viitorul fiecărui copil: „PRIMUL – Dumnezeu ne ocretește. DOI – Dumnezeu ne poartă de grijă. TREI – Dumnezeu ne călăuzește”. Ce…
Adesea am auzit predicatori, eu însumi fiind unul dintre ei, criticând-o aspru pe soția lui Iov, deși ea nu era prezentă să se apere. Nu pot să nu-mi amintesc cu câtă sete îl citau pe Iov unii misogini pur sânge: „Vorbești ca o femeie nebună!” Când oamenii sunt răvășiți de lupta cu durerea pot rosti cuvinte care să ne năucească, dar să ne păzim de a critica pe cineva care se află în groapa durerii. De ce ar trebui să fim mai îngăduitori cu doamna Iov și ce ar trebui să ne amintim înainte de a o judeca? 1. Ar…
Unul din lucrurile care m-au fascinat în adolescență a fost Biblia mamei mele, mereu și mereu deschisă la o carte pe care eu nu o prea citeam, cartea lui Iov. Mama a fost binecuvântată cu multă suferință trupească, iar în cartea lui Iov cred că își găsea alinarea sufletească. Când treci prin vremuri de încercare și ești devastat de durerea pe care trebuie să o înduri, gândurile lui Charles Swindoll sunt ca un medicament pus pe o rană… „Asemenea lui Iov, nu ai reușit să înțelegi de ce. Asemenea lui Iov, nu ai meritat nenorocirea, dar durerea continuă. Asemenea lui…
În perioada, 4-6 septembrie 2020, pastorul Bisericii Baptiste „Buna Vestire” din Chișinău, Vasile Filat, invită toți creștinii doritori de a se aprofunda în studierea Cuvântului lui Dumnezeu la Seminar de Creștere Spirituală în baza Epistolei lui Pavel către Efeseni. Evenimentul va fi găzduit offline de Tabăra din Horjești, județul Hîncești, Republica Moldova și online pe ZOOM AICI cu parola: 502733. Deschiderea seminarului începe vineri, 4 septembrie, la ora 19:00. Puteți achiziționa manualul pentru studiul biblic în format electronic pe Eurasia Precept.org „Epistola lui Pavel către Efeseni este despre poziția pe care o avem noi în Hristos și despre acele binecuvântări…
În perioada, 3-9 septembrie 2020, te invităm să fii misionar prin rugăciune. Susține Misionarii Români antrenați în lărgirea Împărăției Evangheliei până la Marginile Pământului. Marea Trimitere este o chemare pentru fiecare, indiferent de națiunea, locul, rolul pe care îl avem în această lume. Rugăciunea este puterea care mișcă munții atunci când suntem uniți pentru această cauză. Notați-vă această listă de motive și răspândiți puterea Evangheliei prin rugăciune! Rugăciune pentru pace Să ne rugăm pentru poporul Ale din Etiopia în care slujește Luminița Prisecaru. De două luni este în conflict cu un popor vecin. Situația s-a agravat în ultimele zile, au…
Presiunea la care suntem supuși atunci când ne confruntăm cu crize personale sau globale ne face să abordăm diferit dilemele și confuzia care le însoțesc. Cum să reacționăm și cum să ne revenim după dezastre și crize? Putem să ne păstrăm speranța în mijlocul tragediei și al morții? Putem reveni la normal după ce o criză devastează viața noastră și viețile celor din jurul nostru? Răspunsul este un DA hotărât. După o criză putem trăi o viață productivă, marcată de încredere. Însă acest lucru nu se întâmplă de la sine, ci este necesară o revizuire conștientă a atitudinilor și acțiunilor…
Astăzi, 1 Septembrie 2020, în Republica Moldovaș și în țările din Est s-a început un nou an școlar. Conform calendarului evreiesc, suntem în luna Elul. Tradiția iudaică spune că în luna Elul Moise s-a urcat pe muntele Sinai. De aceea, această lună are o semnificație deosebită. Este luna în care omenirea a primit cele zece porunci. Înțelepciunea pe care a primit-o Moise atunci prin revelație divină, timp de milenii, a fost și rămâne a fi un îndrumar de viață pentru generații de oameni și națiuni întregi. Dorința și urarea mea în această zi este ca tinerii și copiii noștri, pe…
Tabăra Creștină Brădățel a transformat vara aceasta neobișnuită într-o aventură și mai neobișnuită pentru cei participanții care au acceptat cu mare curaj invitația în proiectul „Hamac, Cățărat și Drumeții”. Participanții din cele trei ture au avut parte de o unică cu mai multe provocări. De la o noapte de somn în hamac sub cerul liber, la cățăratul pe stâncă, kilometri de urcușuri și coborâșuri pe munții Parcului Național Retezat. Pe lângă provocările fizice și pieptul plin de aer rece și proaspăt de munte, participanții au călătorit în timp, cu eroi biblici care au trăit experiențe unice cu Dumnezeu pe vârf…
Daniel și pritenii lui au fost duși ca și robi în Babilon, într-o țara străină sub o conducere pagână. Rând pe rând, li s-a luat un drept după altult. Le-au luat numele lor Iudee (de popor a lui Dumnezeu peste care era chemat numele Domnului) și le-au înlocuit cu nume care conțineau referiri la zeități pagâne. Au acceptat…, Au acceptat portul noii civilizații, educația noii culturi în miturile lor păgâne. Au acceptat să vorbească o nouă limbă, s-au conformat… până la un punct… Când li s-a cerut să mănânce din masa împăratului care, posibil, era inchinată idolilor și conținea porc și…


