Trei biserici din zona Oran din Algeria au fost închise după un proces care a început în 2017. La 4 iunie 2020, instanța administrativă din Oran a dispus închiderea bisericilor și fiecare clădire a bisericii a fost sigilată la 7 iulie. Bisericile au primit ordin să se închidă pentru prima dată în 2017 și 2018 din partea guvernatorului provinciei Oran, dar toate au fost redeschise până la sfârșitul anului 2018. Decizia instanței rezultă dintr-un dosar depus de guvernator în august 2019 care urmărea forțarea închiderii bisericilor. Comisiile oficiale au început să viziteze regulat bisericile la sfârșitul anului 2017, cu scopul…
Autor: Doina Bejenaru
Scriptura ne învață că noi, ca și crestini, trebuie să respectăm toți oamenii: ”Cinstiţi pe toţi oamenii; iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului!” (1 Petru 2:17). Fiecare om poartă în sine chipul și asemănarea lui Dumnezeu și suntem chemați să respectăm lucrul acesta. De altfel, Scriptura ne învață să ne iubim aproapele, iar Isus, într-una din faimoasele Sale pilde, ne arată că aproapele nostru este cel pe care Dumnezeu l-a așezat lângă noi. În concluzie, creștinii ar trebui să-i iubească și să-i cinstească pe toți oamenii. Dar când vorbește despre relația dintre soț și soție, Scriptura ne…
de Jim Mathis Recent, când am auzit că o persoană a câștigat la loterie suma fenomenală de un miliard de dolari, m-am întrebat: „Până când va fi fericită acea persoană?” Realitatea copleșitoare a modului de gestionare a noii sale vieți va provoca fericire, sau va impune o responsabilitate mare și schimbare profundă? În general, persoanele care au resurse financiare limitate cred că banii pot aduce fericirea. Cu toate acestea, mulți oameni au descoperit că dacă au mai mulți bani unele părți din viața pot fi mai ușoare, dar experimentarea unei fericiri mai mari nu vine întotdeauna cu un sold bancar…
Avraam era obișnuit să aștepte. A așteptat 25 de ani ca Dumnezeu să-i dea pe fiul său, Isaac. Și, a petrecut cea mai mare parte a vieții rătăcind în țări străine, având încredere că Dumnezeu îi va arăta încotro să meargă. Imaginează-ți ce ar fi trebuit să gândească Avraam când într-o zi Dumnezeu i-a cerut să ucidă fiul pe care l-a așteptat ani de zile. Nimeni nu l-ar fi învinovățit pe Avraam dacă ar fi spus „nu” sau ar fi devenit înverșunat, protectiv, mânios sau înspăimântat. În schimb, el alege să trăiască în certitudinea de a avea încredere că Dumnezeu…
Când a ajuns Pavel la Atena, orașul nu mai era de mult un centru politic sau economic. În schimb, era încă un puternic centru universitar. În episodul de astăzi aflăm despre contextul cultural și spiritual pe care Pavel îl întâlnește la intrarea în Atena și despre modul în care a început să dezbată în vechea agoră diferența dintre mitologie si realitate spirituală, moarte si viața veșnică. Stârnind interesul celor două școli filosofice care dominau Atena primului secol (stoici și epicurieni), Pavel este adus în fața Consiliului din Areios Pagos (dealul lui Marte), tribunalul cel mai vechi și cel mai respectat…
Cel mai lung război al Americii a ajuns la un final rușinos. Dan Hugger, de la Acton Institute, notează: „Cu puțin mai mult de o lună în urmă, președintele Biden a încercat să îi liniștească pe americani în legătură cu situația din Afganistan, declarând: «Am încredere în capacitatea armatei afgane.» Într-o conferință de presă recentă, generalul Mark Milley a reluat acest sentiment. «Forțele de securitate afgane au capacitatea de a lupta și de a-și apăra ținutul,» a declarat el. Acest lucru este total diferit de evaluarea recentă a președintelui Biden. «Încă un an sau încă cinci de prezență militară americană…
Te-ai aflat vreodată într-un sezon greu care nu părea să se termine? Poate că ai fost deposedat de confortul cu care te-ai obișnuit sau poate că te-ai luptat cu sentimente de dezamăgire sau înfrângere. Indiferent cu ce te-ai confruntat, nu ești singur(ă) în experiența asta. Iov: și-a pierdut averea, resursele, autoritatea, familia, sănătatea și prieteniile. Profetul Ieremia: și-a privit țara în timp ce se destrăma și prietenii în timp ce erau târâți în exil. Profetul Isaia: se presupune că a fost tăiat în două cu ferestrăul, pentru că a profetizat. A murit fără să-l vadă pe Mântuitorul despre care a…
Zece persoane, inclusiv un sugar, au fost ucise în noaptea din 12-13 iulie, în timp ce militanți înarmați fulani și-au continuat atacurile asupra comunităților Atyap din zona de guvernare locală Zangon Kataf din sudul statului Kaduna, zonă majoritar creștină. Aproximativ 84% din populația Atyap sunt creștini. Doi bărbați au fost uciși în satul Magamiya, când oameni înarmați au pornit un atac în jurul orei 23:00. Într-un asalt de două ore, casele au fost jefuite și incendiate. Atacatorii au continuat să ia cu asalt satul Matyei, ucigând opt persoane, inclusiv un sugar, în primele ore ale zilei de 13 iulie. Toate…
Legalismul este un concept biblic, deși cuvântul nu apare în Scriptură. Există un legalism teologic, desprins din conceptul de justificare și este un legalism etic, desprins din conceptul de sfințire. Unul se referă la adăugarea a ceva la mântuirea făcută doar de Hristos, altul se referă la interdicții și noi reguli care încearcă să reglementeze noua viață în Hristos. Credinciosul nu urăște legea- aia se numește antinomianism- ci o plasează acolo unde a pus-o Hristos. Legea își găsește împlinirea totală la cruce. Dar legalismul este o formă subtilă de pervertire a adevăratei credințe. Ea nu este o pervertire a Evangheliei,…
Sunt un musulman american. Eu și confrații mei musulmani din America și de pretutindeni trebuie să ne împăcăm cu un adevăr din ce în ce mai evident: că suntem singurii care pot duce o bătălie câștigătoare împotriva radicalismului ce ne mutilează credința. Dacă a existat vreodată îndoială cu privire la asta, doar priviți la natura atacului terorist din San Bernadino, California, în decembrie 2015 (14 morți, 22 grav răniți). Ce este cel mai tulburător în legătură cu masacrul din San Bernadio este că Syed Farook, soțul din cuplul terorist, pare să fi fost, în aproape orice privință, un american obișnuit.…
Nu vorbesc despre industria de filme creștină, care a produs filme ca God is not dead, I still Believe sau The Ultimate Gift. Unele dintre ele sunt minunate, în limitele lor. Vorbesc despre filme subtile, bine scrise, cu o cinematografie frumoasă și cu o perspectivă valoroasă asupra lumii și condiției umane. Un prieten de-al meu mi-a dat răspunsul, care era evident: Hollywoodul de azi este condus de stânga politică și e aproape imposibil să te afirmi în această cultură fără a te alinia acestei ideologii. Susțin de multă vreme faptul că dreapta politică trebuie să înceteze a încerca să aibă…
Zilele acestea, după cucerirea Afganistanului de către talibani, la aproape două decenii de când au pierdut controlul asupra ţării, au apărut în mediul virtual multe afişe, postere sau thumbnailuri prin care ni se sere să ne rugăm pentru această ţară. Bineînţeles că nu ştim care este viitorul acestei ţări, deşi liderii talibanilor au promis în prima lor conferinţă televizată, că nu se vor răzbuna şi că femeile nu vor fi umilite sau ucise, având în vedere cine sunt cei ce au pus mâna pe putere, putem intui ce se va întâmpla. Fiind o ţară controlată de islamişti fundamentalişti, care doresc…
De ce e greu să fii femeie în lumea de azi? Cine îmi setează standardele ca femeie? În videoul următor, Daniela Maron ne va oferi câteva răspunsuri la întrebările de mai sus. Sursa: Edictum Dei
La începutul lunii iulie, pastorii și liderii bisericilor din Afganistan au fost puși în fața unei decizii dificile. Au decis să se înscrie în mod oficial ca aparținători ai unei anumite religii în fața autorităților. Ce absurditate să te declari creștin într-o republică islamică care interzice convertirea la creștinism! Împotriva sfatului multora, liderii acestor biserici afgane s-au simțit obligați, de dragul generațiilor viitoare, să-și declare în mod oficial credința lor în Isus Cristos. „Cum va rămâne cu copiii și nepoții noștri?” au spus ei. „Cineva trebuie să facă acest sacrificiu, pentru ca generațiile viitoare să poată spune deschis că sunt…
„Arăți destul de bine”, îmi spunea antrenorul meu de liceu. „Dacă pur și simplu nu ai alerga atât de mult într-un singur loc.” Acesta era modul lui de a-mi spune că nu eram un alergător foarte rapid. Stilul meu de alergare era ca al unui omul care stătea pe un scaun care se balansează: exista multă activitate, dar nu prea multe progrese. În anumite privințe, aceasta ar putea fi o metaforă a vieții noastre personale și profesionale. S-ar putea să fim mereu în mișcare și foarte ocupați, dar ce realizări avem? Dacă concluzionăm cu sinceritate că am realizat foarte puține…
Misiunea Creștină Richard Wurmbrand pune la dispoziția pasionaților de lectură, istorie și mărturii vii din viața de credință top cinci titluri semnate de Richard și Sabina Wumbrand. Pe lista titlurilor disponibile sunt: „Drumul spre Culmi” ( carte de devoțiuni zilnice) „Torturat pentru Hristos” „Cu Dumnezeu în Subterană” „A Fost Karl Marx un Adept Satanist?” „Soția Pastorului” de Sabina Wurmbrand Cărțile pot fi obținute accesând pagina de web: Misiunea Creștină Richard Wurmbrand AICI! Cărțile sunt gratuite, solicitanții cărților trebuie să achite doar livrarea. Profitați de această oportunitate și descoperiți bogăția spirituală născută din suferință care ne-a lăsat-o moștenire familia Wurmbrand.


