Cei mai mulți oameni vor realiza acest lucru despre bani când vor avea 60 de ani și vor fi singuri. Problema tehnică este, în mod fundamental, că pilula contraceptivă a modificat radical relația dintre bărbați și femei. A creat o criză de identitate, fapt deloc surprinzător, pentru că s-a deschis o întreagă pleiadă de noi opțiuni și a destabilizat relația dintre bărbați și femei. Cred că am agravat această situație și prin faptul că nu am făcut aproape nimic altceva decât să le mințim pe femeile tinere, pentru că asta este tot ceea ce le facem tinerelor femei. Știți, le…
Autor: Doina Bejenaru
Privind către haosul și dezastrul care se desfășoară ăn Afganistan, merită să ne gândim la niște adevăruri serioase despre care revenirea talibanilor ne poate învăța. În Occidentul creștin afluent, luăm unele lucruri de-a gata. Luăm de-a gata că societatea noastră este construită pe un fundament creștin. În timp ce Statele Unite și Europa devin din ce în ce mai secularizate și ateiste în practică, idelurile, politica și așteptările noastre de zi cu zi sunt încă profund creștine. Ce vreau să spun este că ne așteptăm la onestitate și fair play. Credem că iertarea, reconcilierea și pacea nu sunt doar dezirabile,…
Ţi-ai dori o biserică care să-ţi împlinească nevoile? Ai dori o comunitate spirituală care să te înţeleagă? Ai vrea să faci parte din ceva nou, vibrant, dinamic şi electrizant? Cât de uşor ne vine să descriem „biserica visurilor noastre”. Este uşor pentru că aşa am fost învăţaţi să gândim. Consumerismul este aerul pe care-l respirăm. Ne filtrăm informaţia de pe reţelele sociale astfel încât „pereţii” să fie plini de ce ne convine şi ne place. Dacă un Tweet mă supără, nu mai urmăresc aceea persoană. Pe Netflix îmi fac „My List” cu filmele şi serialele plăcute inimii mele. Dacă un…
Acum câțiva ani am citit un raport fascinant al unui jurnalist care a participat la o „Convenție de divertisment pentru adulți”. El a observat că erau acolo sute de fani de sex masculin care așteptau la coadă pentru bilete cu prețuri piperate ca să vizioneze expoziții pornografice. Acest lucru era interesant, deoarece convenția se întâmpla să aibă loc în apropierea unei comunități în care prostituția era legală și, după cum sublinia jurnalistul, aproape sigur disponibilă pentru un preț mai mic decât cel pe care acești bărbați erau nevoiți să îl plătească doar pentru a se uita. Astfel, observatorul a rămas…
Toamna în calendarul universitar începe cu o nouă sesiune de admitere la Timișoara. În perioada, 6-15 septembrie, toți doritorii de a sluji altor oameni, sunt invitați să aplice la programul de master în teologie – asistență socială intitulat „Practica asistenței sociale centrată pe valori”, organizat în cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara. Programul se adresează absolvenților de studii universitare (indiferent de domeniul licenței). Primii 10 înscriși, în ordinea mediilor, beneficiază de o subvenție a 50% din taxă, prin Centrul Areopagus. Înscrierile se vor face exclusiv online, dar candidații pot beneficia de sprijin cu…
Poți să spui multe despre cineva doar pivindu-i prietenii. Și mă tem că asta e valabil, pentru mulți din cei ce n-au treaba cu biserica, și-n ce-L privește pe Isus. Oricât de neplăcut ar suna, oamenii își formează părerile despre Hristos uitându-se la cei care Îi poarta numele! A ne apăra cu formule de genul: „Nu te uita la noi, uită-te la Isus!” nu va schimba situația. Ca să spunem lucrurilor pe nume, judecând spre exemplu după statisticile privind frecventarea bisericilor, oamenii privesc la noi… și aleg apoi să nu-și mai bată prea mult capul cu Isus! Autorii cărții „Biserica…
„S-a spus că timpul înseamnă bani. Acest proverb subestimează situația. Timpul înseamnă mult mai mult decât bani. Dacă ai timp, poți obține bani – de obicei. Dar, chiar dacă ai poseda averea pe care o are în față personalul unui vestiar de la hotelul Carlton, nu-ți poți cumpăra nici măcar un minut în plus față de cel pe care îl am eu sau față de cel pe care îl are pisica de lângă foc.” (Arnold Bennett, „Cum să trăiești cu douăzeci și patru de ore pe zi”, 1910). Punctualitatea denotă respect față de ceilalți. A întârzia în mod cronic este…
de Rick Boxx Gelozia. Conform dicționarului, una dintre definițiile acestui termen este „a avea resentimente față de cineva din cauza rivalității, succesului sau avantajului acelei persoane, sau a avea resentimente față de succesul sau avantajul altei persoane… un sentiment, o stare sau o dispoziție geloasă”. Ați experimentat așa ceva? Invidia este rudă apropiată a geloziei și este definită ca „o emoție care apare atunci când unei persoane îi lipsește o calitatea superioară, o realizare sau posesiunea altei persoane și fie o dorește, fie își dorește ca celuilalt să îi lipsească”. Există vreun beneficiu dacă suntem geloși sau invidioși pe o…
Ratele ridicate ale depresiei și anxietății în țările dezvoltate ar putea să fie cauzate de dependența creierelor noastre de un neurotransmițător care este asociat cu plăcerea. Un pacient în jur de 20 de ani, un tânăr inteligent și serios a venit la un consult suferind de depresie și anxietate. Renunțase la studii și locuia cu părinții lui. Avea gânduri suicidale. De asemenea, juca jocuri video mare parte din zi și până târziu în fiecare noapte. Acum douăzeci de ani, primul lucru pe care l-aș fi făcut pentru un pacient ca el ar fi fost să-i prescriu un antidepresiv. În prezent…
A fi punctual este la fel de important ca oricând. Punctualitatea a fost numită „o virtute comună, dar solidă”; cu siguranță nu face să-i tresalte cuiva inima în felul în care o face gândul la curaj sau la hotărâre. Dar, oricât de legată este punctualitatea de disciplină și de stăpânirea de sine, de integritate și de respect, ea este – chiar dacă nu deosebit de atrăgătoare – totuși o componentă esențială a caracterului unui om integru. Importanța punctualității nu este universală și variază de la o cultură la alta. În unele locuri din America Latină și Insulele Pacificului, viața se…
Shahzad Masih, în vârstă de 36 de ani, creștin, a fost confruntat de Muhammad Abdullah și Muhammad Fizan la 18 iunie 2021 la fabrica GM Bora, Faisalabad, unde lucrau cu toții. Avocații care acționează în numele familiei lui Shahzad susțin că cei doi l-au supus unui asalt violent indecent, provocându-i leziuni interne grave. În ciuda tratamentului spitalicesc, Shahzad a murit pe 20 iunie. Shahzad începuse să lucreze la fabrică la începutul acelei luni și locuia în cartierul fabricii împreună cu cei doi colegi când a fost agresat. Poliția i-a arestat pe Muhammad Abdullah și Muhammad Fizan împreună cu directorul fabricii,…
Trei pastori din statul Kachin au fost arestați pentru organizarea unei întâlniri de rugăciune pentru pace în Myanmar. Marip Yaw Shu, președintele Comitetului pentru literatură și cultură Rawang (RLCC), a intentat un proces împotriva lor pentru inițierea unui serviciu interconfesional de rugăciune în comuna Naungmoon din districtul Putao pe 3 martie, organizat pe fondul tulburărilor, după ce armata a preluat puterea printr-o lovitură de stat militară la 1 februarie. Pastorul Koshan Singsar, pastorul Z Kaw Htinah și pastorul M Hawng Di au fost arestați la 28 iunie. RLCC i-a acuzat pe pastori de provocare a fricii, răspândire de știri false…
În fiecare iunie a anului sărbătorim Ziua Tatălui, însă statisticile nu arată prea încurajator în SUA: unul din patru copii nu are tată. În noul film a lui Kevin Hart care rulează pe Netflix – „Fatherhood”, ne sunt prezentate problemele zilnice cu care se confruntă părinții singuri. Filmul identifică corect rolul crucial pe care îl are un tată iubitor. Un alt film recent, „Collateral Beauty”, care îl are ca protagonist pe Will Smith, analizează procesul suferinței care apare cu pierderea unui copil și subliniază semnificația și însemnătatea pe care rolul de tată îl oferă. Ambele filme tratează suferința și ambele…
Vizită în proiectul TBRS (Traducerea Bibliei în Rromani standard) În perioada 3-7 septembrie, doi membri de la Wycliffe USA vor vizita România cu scopul de a dezvolta o colaborare cu proiectul de traducere a Bibliei pentru romii din țară. Rugați-vă pentru discuții bune, înțelepciune în decizii cu privire la proiect și protecție în călătorii. De asemenea, continuați să vă rugați pentru începerea oficială a proiectului planificată pentru luna octombrie. Rugăciune pentru familia Dumitriu: Papua Noua Guinee Mihai și Hajni Dumitriu slujesc în mijlocul poporului Patep din Papua Noua Guinee promovând folosirea și înțelegerea Scripturii prin studii biblice exegetice pe termen lung. În…
După un an pandemic, Tabăra Tineri cu Viziune (TcV) revine în forță cu multe surprize! În perioada, 6-11 septembrie 2021, toți cei care doresc să trăiască intens ultima săptămână din această vacanță sunt invitați la ediția TcV 2021! Tabăra Tineri cu Viziune (TcV) se mută în cea mai faină locație de tabere din România – Vlăhița, Harghita, pentru săptămâna pe care cu toții o așteptăm de doi ani încoace. Echipa TcV a pregătit: Cuvânt pentru suflet, multă muzică bună și închinare, relații noi, distracție, aventură, emoții, sentimente extraordinare, competiție. Ce trebuie să faci ca să vii în Tabăra TcV21? Completează formularul…
Unul dintre cele mai dificile lucruri pe care occidentalii le aud din partea musulmanilor sau adepților islamului este noțiunea că Islamul este o religie a păcii. Motivul pentru care acest lucru este dificil este că vedem știrile despre grupări teroriste ca ISIS, vedem cum jurnaliștii occidentali sunt decapitați; și nu doar occidentalii – teroriștii sunt extrem de violenți și cu conaționalii lor. Vedem creștini care sunt forțați să-și părăsească casele, sunt persecutați, amenințați cu moartea – chiar omorâți. Ne aducem aminte de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 și nenumărate alte atacuri de o violență ieșită din comun, care…


