Autor: Doina Bejenaru

Corneliu Chiriluță, consilier, pastor și psihoterapeut creștin cu peste 20 de ani de experiență în arta consilierii este invitatul Conferinței pentru Familii la Biserica Baptistă „Providența” Timișoara. Tema evenimentului din 18-19 noiembrie 2022 este: „Comunicarea în cuplul creștin”. Scopul acestei conferințe este acela de a ne ajuta să descoperim împreună informații valoroase, menite să ne ajute la dezvoltarea unei comunicări bune și sănătoase în cuplul creștin, deoarece cea mai importantă relație umană pe care o avem este cea cu soțul sau cu soția noastră. Programul conferinței începe vineri, 18 noiembrie de la ora 18:30-21:00 și va continua pe parcursul zilei…

Read More

Ucenicia reprezintă baza vieții și edificării fiecărei biserici locale. Abordările față de ucenicie sunt în paralelă schimbare cu cele din cultură și societate. De mai bine de 30 de ani, creștinismul din Republica Moldova aplică cu succes diverse modele de ucenicie din întreaga lume și dezvoltă pe cele proprii, drept răspuns la nevoile societății noastre. Din 2020, liderii bisericilor, precum și misionarii care pornesc noi biserici, sunt adunați la mesele rotunde anuale organizate de către mișcarea Europa Exponențială. În ultimele decenii, liderii de bisericii au încercat diferite modele pentru a ajunge la cei necredincioși. De la modele „atractive” la modele…

Read More

Sâmbătă, 5 noiembrie, Alianța România Fără Orfan (ARFO) aduce împreună toți cei pasionați și implicați în procesul de adopție din România. Familiile adoptatoare, specialiști din cadrul DGASPC-urilor, psihologi, asistenți sociali, asistenți maternali, familii de plasament, politicieni, voluntari și persoane interesate de ceea ce presupune adopția sau îngrijirea copiilor fără familie se întâlnesc la summitul anual ARFO, la Cluj-Napoca. Summitul va conține două sesiuni de plen și patru serii a câte patru workshop-uri pe diverse teme de interes pe care le puteți alege înaintea participării la eveniment. Summitul va fi găzduit de Biserica Baptistă „Betel” (Mănăștur), pe str. Răvașului nr. 4-6.…

Read More

„Eu… Misionar” este întrebarea cu care a luptat unul din cei mai dedicați misionari străini în Republica Moldova. A devenit misionar fără să planifice acest drum, doar din simpla dorință de a fi un creștin bun și de a impresiona o fată. Această fată a schimbat cursul vieții lui și l-a abandonat într-o aventură captivantă cu Dumnezeu. Cartea „Eu… Misionar?” povestește aventurile spirituale ale unui copil născut într-o familie de evanghelici din Marea Britanie care își dorea să fie anonim și evita cercurile studenților religioși. Un copil care a crescut mergând duminică, de duminică la biserică, dar nu avea o…

Read More

Will Graham, nepotul marelui evanghelist Billy Graham duce flacăra Evangheliei cu aceeași pasiune la alte popoare ca și tatăl și bunicul lui. În perioada, 14-16 iulie 2023, Will Graham va predica Evanghelia în cadrul Sărbătorii Speranței 2023, pe Arena Chișinău. Pregătirile sunt în toi, Centrul Renașterii și Asociația Evanghelică Billy Graham au format Comitetul Executiv al evenimentului, iar sâmbătă, 29 octombrie invită toți pastorii din Republica Moldova la un breafing pentru împărtășirea viziunii, nevoilor și asigurarea unui proces organizațional eficient. La organizarea și desfășurarea evenimentului fac front comun Uniunea Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste, Uniunea Bisericilor Penticostale și Uniunea Bisericilor Independente…

Read More

Trăim vremuri în care o generație întreagă și-a pierdut identitatea. Mulți nu mai fac diferența de gen, neagă identitatea unică creată de Dumnezeu de a fi bărbați și femei. Ba mai mult, ei au profanat semnul legământului lui Dumnezeu cu Noe – Curcubeul, transformându-l într-un simbol al mișcării „împotriva firii”. De ce este important să luptăm pentru recuperarea acestui simbol? De ce este important să apărăm și să promovăm identitatea noastră de gen și valoarea inestimabilă a familiei ca și celula de bază a societății? Familia și unitatea dintre un bărbat și o femeie înseamnă viață și continuitate. Familia înseamnă…

Read More

Am văzut de-a lungul anilor că mulți dintre pacienții creștini depresivi aveau câteva lucruri comune, anume că nu mai înțelegeau sau ignorau versetele referitoare la iertarea Domnului, la mântuire și la speranță, iar dacă e o depresie severă cu psihoză, atunci interpretau fantasmagoric și ireal versetele biblice, dacă mai puteau să le citească. Sunt multe pasaje biblice ce alină suferința, dar, de exemplu, putem să ne uităm la 1 Tesaloniceni 5:16-24 în contextul simptomelor depresive pe care le simțim: 1 Tesaloniceni 5:16 – „Bucuraţi-vă întotdeauna”. Trebuie să alegem să ne bucurăm întotdeauna în Domnul, nu să ne punem bucuria în…

Read More

„Dorim să vedem comunități vii ale urmașilor lui Isus printre cei mai puțin evanghelizați” ghidați de acest motto echipa Operațiunea Mobilizatoare din Republica Moldova provoacă comunitatea evanghelică să „Privească Holdele”! În cadrul unui eveniment special, va fi lansată Harta detaliată care reflectă prezența evanghelică din țară. Harta este un sumar informațional care va prezenta fiecare localitate cu o biserică evanghelică, fiecare localitate fără o prezență evanghelică și localitățile în care se plantează o biserică. Harta este o privire de ansamblu a realității actuale privind răspândirea Evangheliei în țară și nevoia acută de a continua lărgirea Împărăției Evangheliei. Echipa OM își…

Read More

Comunicat de presă GUILD Faith alături de parteneri vă invită să participați la conferința Principii biblice de creștere pentru afaceri de succes, un eveniment dedicat oamenilor de afaceri creștini, care își doresc să transpună principiile biblice în mediul de business. Wouter Droppers, președintele Europartners, este cel care va prezenta conferința Principii biblice de creștere pentru afaceri de succes și va împărtăși experiențele lui personale care l-au determinat să îl implice pe Dumnezeu în business. Totodată, Wouter va răspunde la întrebări din public și se va angaja în discuții pe diverse teme de interes. Wouter Droppers a lucrat alături de lideri…

Read More

Duminică, 25 septembrie 2022, Biserica Penticostală „Viața Nouă” din Chișinău Republica Moldova a pregătit cu drag șase servicii divine de închinare și mulțumire, și peste 2000 de pungi cu produse alimentare pentru cei nevoiași. Dacă faceți parte din această categorie: bătrâni, studenți, familii social vulnerabile și vreți să luați parte la Ziua Mulțumirii sunteți așteptați cu drag pe str. Șoseaua Hîncești 29/1. Cele șase servicii se vor desfășura după următorul program: 08:00 – în limba rusă 10:00 –în limba română 12:00 –în limba rusă (cu traducere în limbajul semnelor) 14:00 – în limba română 16:00 – în limba rusă 18:00…

Read More

Solidari cu fetele creștine din Nigeria răpite de Boko Haram! Menționam des în comentariile noastre că cel mai persecutat și discriminat grup de ființe umane de pe Terra sunt creștinii. Iar dintre ei, cel mai persecutat, prigonit și discriminat grup sunt femeile creștine răpite de teroriștii musulmani. Conform tradiției musulmane, odată împregnate, fetele creștine sunt considerate musulmane. Dar rămân prigonite în continuare, fiind tratate ca și niște roabe în casele musulmanilor, atât de soții lor cât și de familiile lărgite ale soților lor. Exprimarea durerii care o simțim față de această tragedie este greu de pus în cuvinte. Parcă nimeni…

Read More

Chemarea la mobilizare parțială a provocat un val de proteste și plecări în masă a bărbaților din Rusia. Zboruri disponibile nu mai sunt pentru două săptămâni înainte, iar cozile de la frontiera cu Finlanda, unica țară europeană care mai permite trecerea cetățenilor ruși cu viză Schenghen se întind pe km. În regiunile îndepărtate, bărbații sunt îmbarcați în masă în autocare comandate și trimiși spre granița cu Ucraina. Această veste venită ca un trăsnet a scos mii de oameni în stradă, iar sute dintre ei au fost arestați, agresați fizic și maltratați. Bisericile evanghelice au dedicat ziua de joi, 22 septembrie…

Read More

Creștinii din teritoriile ocupate de armată rusă se confruntă cu restricții și persecuții. Unele clădiri ale bisericilor baptiste au fost confiscate, iar altele au primit interdicția de a se mai întruni. „Salutări dragă frate! Sunt de la biserica din satul Chkalovo, raionul Melitopol, regiunea Zaporojie. Înainte de război, biserica noastră avea 110 membri. Acum a mai rămas doar jumătate. Ieri, militarii Federației Ruse au venit la slujba de seară și au interzis adunarea, spunând: „Picioarele voastre nu vor fi aici după referendum, avem o singură credință – ortodocșii”. Biserica este acum într-o mare frământare, pentru că slujbele au avut loc…

Read More

„Samuel a luat cornul cu untdelemn și l-a uns în mijlocul fraților lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea și în cele următoare” (1 Samuel 16:13). Am privit mai mult decât am crezut la Psalmul 23 și când mă gândeam că ar fi timpul să încep să mă gândesc la altceva, gândurile n-au vrut să-mi plece de aici. Apoi mi-a venit un alt gând: Dacă nu-i de ajuns doar să ni se vorbească despre Păstorul cel bun? Cum ne dovedește David în mod practic că Domnul a fost Păstorul lui și care sunt niște implicații practice…

Read More

În perioada, 05-10 septembrie, echipa CBN Moldova, în parteneriat cu CERT Internațional desfășoară o nouă Clinica Medicală Mobilă. Doctori din SUA, Ucraina și Republica Moldova, vor presta servicii medicale gratuite, vor distribui medicamente și ochelari gratuit în mai multe localități pentru refugiați și localnici. Agenda echipei medicale include următoarele locații: LUNI, 05 septembrie – orașul Rîșcani MARȚI, 06 septembrie – satul Baraboi, raionul Rîșcani MIERCURI, 07 septembrie – satul Bumbăta, raionul Ungheni JOI, 08 septembrie – Centrul Multifuncțional Bălțata și Odessa VINERI, 09 septembrie – orașul Bălți și Odessa Echipa medicală este formată din stomatologi, doctori de familie, consilieri și…

Read More

Participanți din 50 de biserici își dau întâlnire la Tabăra Națională EE România 2022. În perioada, 05-10 septembrie 2022, Tabăra Creștină Brădățel, Râu de Mori, Județul Hunedoara se transformă într-un centru de echipare pentru Evanghelizare. Pe lângă echipare, participanții vor primi provoarea de a aplica cunoștințele mergând în localitățile din preajma taberei să împărtășească Evanghelia la localnici. De asemenea, educația și practica se împletește cu odihna și distracția. În agenda taberei se numără activitățile: Echipare pentru Evanghelizare și Ucenicie Multiplicatoare: Conectare și Relaționare, Prezentarea Evangheliei, Decizie și Rugăciune, Creștere și Multiplicare Activități sportive: volei, fotbal, cursă cu obstacole, tiroliană, cățărare,…

Read More