Autor: Doina Bejenaru

„Puterea unui DAR” este motto-ului Summitului Regional 2023 organizat de Alianța România Fără Orfani (ARFO). Toți cei cu inima dedicată copiilor sunt invitați să exploreze împreună cu echipa ARFO modul în care putem schimba statisticile și finalul predictibil pentru cei 42.000 de copii orfani care așteaptă să fie iubiți și protejați de o familie. Evenimentul va include două sesiuni în plen și patru workshop-uri pe diverse teme de interes, plus cursuri speciale precum „TBRI® (Intervenția bazată pe relații de încredere)” și „Adolescenții și Trauma”. Summitul va avea loc în noiembrie în patru orașe diferite după următorul calendar: 04 noiembrie –…

Read More

Au mai rămas două zile pentru la Conferința Emanuel 2023. În agenda sesiunilor plenare vor fi următoarele teme și vorbitori. Sesiune plenară #1: „Cultivarea spiritualității” cu Mihai Dumitrașcu Slujirea la care suntem chemați este mult prea mare și mai grea decât posibilitățile noastre, deoarece are în vedere schimbarea oamenilor, nu doar conformarea lor. Numai într-o dependență de Dumnezeu și cu resursele Lui putem duce la bun sfârșit lucrarea încredințată. Așa că dacă porți o nemulțumire sfântă față de status quo ești într-o poziție bună, ea te va duce mereu și mereu la Cel ce poate să îți asigure resursele necesare…

Read More

Cum e să fii creștin la locul de muncă? Cum să integrăm valorile creștine în ceea ce facem în viața de zi cu zi la locul de muncă? Cum să fii profesionist și integru într-un mediu corupt și plin de tentații? Dacă ești interesat de cariera și creșterea ta la locul de muncă, te invităm la atelierul: „Creștinul la locul de muncă” organizat de Leader Impact. Pe agenda de discuții vor fi abordate: etica în afaceri, relațiile cu colegii de muncă, comportamentul profesional și creștin în locul în care lucrăm. Despre Invitat Invitatul este Steve Shoemake, speaker motivațional și cu…

Read More

Vineri, 29 septembrie 2023, a avut loc lansarea oficială a platformei politice „Mișcarea Speranței”, platformă ce dorește să aducă o schimbare pozitivă în peisajul politic național. Deputatul Ben-Oni Ardelean este unul dintre inițiatorii acestei platforme politice, iar alături de el, o echipă impresionantă de profesioniști, și-a adus contribuția la lansarea acestei mișcări cu perspective ideologice, de centru-dreapta, ambițioase. Evenimentul de lansare al acestei mișcări a avut loc la București și a atras atenția unei audiențe variate de lideri, jurnaliști și cetățeni preocupați de viitorul țării. Cu un comitet de inițiatori remarcabili, Mișcarea Speranței se bazează pe un set de valori…

Read More

Corupția! Ea există de când e lumea și va exista până la sfârșitul ei. Corupția se naște, înainte de toate, în inimă și își are rădăcinile adânc înfipte în acei șapte ani de acasă, în educația din familie și cea școalară. Corupția este alimentată de prietenii nepotriviți și de dorința de a umple un gol interior care are legătură cu lipsa de identitate și de semnificație. Poate fi scăzută doar în două moduri: prin elevarea fricii față de consecințele ei sau prin elevarea valorilor morale. În ambele cazuri, avem prea puține modele. Am să explic mai pe larg. Orice persoană,…

Read More

Fiecare din noi zilnic ea o sumedenie de decizii și fiecare decizie se bazează pe evaluările noastre în baza unor criterii. Așa alegem o haină, unde să mâncăm, unde vor învăța copii noștri, ce mașină să procurăm, în ce oraș vom trăi și uneori luăm decizii mult mai radicale: în ce țară să trăim. Rămânem aici unde ne-am născut, sau plecăm acolo, unde conform criteriilor noastre de evaluare este mult mai bine. Economiștii au elaborat sute de indicatori, care îți permit să înțelegi mai bine fenomenele complexe din societate. Inflația ne arată cum cresc prețurile, Produsul Intern Brut ne vorbește…

Read More

În cartea sa, Justificare printr-o neprihănire imputată, scriitorul şi predicatorul baptist englez, John Bunyan (1628-1688), enumeră şapte motive pentru care oamenii resping Evanghelia Domnului Isus Cristos. Le amintim aici în speranţa că pe unii dintre voi vor va ajuta să recunoaşteţi aceste motive în propria viaţă şi astfel să vă reconsideraţi poziţia faţă de Evanghelie, iar pe creştinii dedicaţi îi va ajuta să se apropie de astfel de oameni care resping Vestea Bună a mântuirii, să se roage specific pentru nevoia lor de mântuire şi să-i cheme în mod eficient la mântuire. 1. Din pricina naturii păcătoase, ei nu-şi conştientizează…

Read More

Un film primit cu multe aprecieri peste tot, din partea criticilor, dar și a publicului, The Banshees of Inisherin este, așa cum m-am așteptat, un film care pune în valoare acea atmosferă irlandeză unică. Un amestec de fascinație în fața frumuseții acelor locuri și cu zâmbete smulse în colțul gurii, datorită umorului sec, cinic pe alocuri, greu de separat uneori de tragismul situațiilor prin care trec personajele. Înainte de a puncta câteva aspecte ce țin de ideea zugrăvită de Martin McDonagh pe ecran, menționez doar că, în linii mari, filmul este foarte bine realizat din toate punctele de vedere; în special prestația…

Read More

Sâmbătă, 30 septembrie, Biserica „Vocea Adevărului” din Chișinău este gazda Conferinței pentru Bărbați 2023. Tema acestei prime ediții în limba română este: „Bărbatul după inima lui Dumnezeu”. La eveniment sunt invitați toți bărbații tineri și maturi, căsătoriți sau necăsătoriți pentru a învăța cum să facă față tuturor responsabilităților și provocărilor. Alături de invitații, Alexandru Gîrbu și Mark Fox, veți avea parte de sfaturi practice, ghidare și instruire. De asemenea rugăciune și părtășie doar între bărbați. La momentele de închinare, invitatul special este Andrei Jilihovschi. Pe lângă sesiunile de bază, puteți alege unul dintre atelierele în grupuri mici cu temele: 1.…

Read More

În perioada, 29 – 30 septembrie, Biserica „Filadelfia” Oradea invită slujitorii comunității la Conferința Pro Lider: „Dezvoltarea bisericii locale”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Comunitatea Regională Penticostală Oradea și se adresează pastorilor, diaconilor, membrilor comitetelor, slujitorilor departamentelor bisericii și membrilor simpli care vor să-și dezvolte abilitățile de slujire. Conferința Pro Lider vine să contribuie la dezvoltarea unui plan de lucrare în biserica locală. Vorbitorii principali sunt: Mihai Dumitrașcu, Giță Ritișan, Lucian Rotaru și Adrian Vlad. Participarea costă doar înscrierea prealabilă completând formularul AICI! Pentru întrebări și mai multe detalii urmăriți pagina Bisericii Filadelfia Oradea AICI!

Read More

Nu e ca și cum nu am fi prevăzut acest lucru. Andy Stanley urmează să organizeze Conferința „Necondiționat” într-un campus al North Point Community Church din zona metropolitană Atlanta în zilele următoare, iar site-ul web al conferinței o prezintă ca fiind „un eveniment de două zile în premieră”, conceput special pentru părinții copiilor LGBTQ+ și pentru liderii de slujire. „Veți fi echipați, reîmprospătați și inspirați în timp ce veți asculta comunicatori de marcă, pe teme care vă vor vorbi inimii, sufletului și minții”, promite acesta. O afirmație iese în evidență în descriere: „Indiferent de poziția teologică pe care o aveți,…

Read More

Pe parcursul turneului meu recent prin România am menționat în discuțiile mele cartea publicată de niște sociologi creștini, cu titlul îngrijorător The Great Unchurching – Who’s Leaving, Why Are they Going, and what will it take to Bring them Back?: Marea Delăsare Creștină – Cine părăsește biserica, unde se duc cei ce pleacă și ce i-ar putea aduce înapoi? Ofer o recenzie din New York Times, din iunie AICI! Presa seculară a preluat acest subiect și îl discută intens, dar dintr-o perspectivă pozitivă pentru secularism. Pentru secularism, numărul în creștere de creștini care după pandemie au încetat să mai meargă…

Read More

Peste 17.000 de oameni au luat sâmbătă seara cu asalt Rodeo Arena din Câmpina Grande do Sul pentru Esperança Curitiba cu Will Graham. Peste 180 de autobuze pline cu oameni au parcat în fața porților Arenei, iar mulți dintre ei au fost nevoiți să stea ore în șir la coadă pentru a intra. Este greu să descrii pasiunea și bucuria din interiorul arenei de sâmbătă seara. Timpul de închinare a fost condus de renumiți lideri de închinare latino ca: Gabriela Rocha, Gabriel Guedes și Theo Rubia. Publicul de peste 17.000 de persoane își înălța mâinile și vocile în laudă. „Cred…

Read More

Biserica ar trebui să fie anticamera Împărăției: un loc al odihnei sufletești și al păcii lăuntrice, care evită relaxarea excesivă printr-o stare de veghe permanentă. Optimismul tonic caracterizează creștinii, mereu încrezători în triumful Luminii asupra întunericului. Din păcate, numeroase scandaluri bisericești, crize reale sau furtuni într-un pahar de apă rețin atenția navigatorilor pe Internet, în timp ce nihilismul medical continuă să mutileze hormonal adolescenții iar progresiștii nu se opresc din dărâmarea unor instituții venerabile, precum familia, școala, limba și naționalitatea. Da, multe biserici locale au probleme. Uneori vezi gelozia dintre preoți sau pastori; alteori disciplina financiară poate fi îmbunătățită; mai…

Read More

Trupa Not an Idol susține un concert LIVE în aer liber pentru fanii din Chișinău. Sâmbătă, 30 septembrie, ora 19:00 pe strada pietonală Eugen Doga ne bucurăm împreună de repertoriul trupei Not an Idol. „De mult timp ne dorim să ținem un concert în aer liber în inima Chișinăului pentru voi – prietenii noștri de aici, de acasă! Dorința a prins viață și suntem gata să vă anunțăm că sâmbătă, 30 septembrie, vă așteptăm pe strada pietonală Eugen Doga la ora 19:00 pe toți și pe fiecare în parte. Accesul este LIBER așa ca ia-ți prietenii și hai cu noi,…

Read More

Este ora 3:40 și n-am somn. M-am apucat să-mi scriu niște gânduri, inclusiv acesta de duminică. Se știe că speranța de viață a început să crească după anii 1950. Până atunci oamenii trăiau, în medie, cam 40 de ani. În antichitate speranța de viață era chiar sub 30 de ani. Vă imaginați ce înseamnă asta? Dacă am fi trăit acum câteva mii sau chiar sute de ani în urmă, cam toți cei ce citiți aceste rânduri ați fi fost morți de demult. Totuși, un popor s-a desprins de acest tipar acum 3500 de ani în urmă. Era singurul neam care…

Read More