Autor: Doina Bejenaru

(fragment din cartea APCCM de Dr Vlad Schlezak) Unii interpretează fantasmagoric Biblia ca să-și justifice comportamentele păcătoase. Probabil un exemplu extrem e al unui fost pacient schizofrenic de-al meu căruia i-am zis: „Dragă X, văd că citești Biblia cu voce tare, văd că te rogi la masă și reciți Psalmi, ba chiar văd că ai o Biblie groasă sub braț și mergi peste tot cu ea. Hai să presupunem că am uitat că ai dat cu pumnul și ai făcut circ ieri. Dar spune-mi și mie, că și eu citesc Biblia, de ce îmi spui mereu că vrei să mergi…

Read More

Fiecare om are dorințe. Unele și le exprimă, iar altele rămân doar la nivel de gânduri. Însă cu toții avem dorințe. Nu trebuie să ne învețe nimeni să avem dorințe (poate avem nevoie să învățăm sau să fim învățați cum să ne cultivăm dorințe bune, dar aceasta este o cu totul altă discuție!). Încă dinainte să învețe să comunice, omul (pruncul) își exprimă diverse dorințe pe care le are. Când vine vorba de dorințe, putem vorbi de dorințe superficiale, dar frumoase, cum ar fi vremea de afară, dorințe profunde, cum ar fi aceea de a avea oameni în jurul nostru…

Read More

Și oficiul NATO a marcat cei doi ani de la invazia rusă în Ucraina. Cu acest prilej, secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a subliniat importanța continuării sprijinului acordat Ucrainei în cadrul unei ceremonii de marcare a doi ani de la invadarea cu drepturi depline a Ucrainei de către Rusia, într-o ceremonie care a avut loc vineri (23 februarie 2024) la sediul NATO. Dl Geoană a salutat succesul Ucrainei pe câmpul de luptă de la invazie și a subliniat angajamentul continuu al NATO față de țară, transmite într-un comunicat oficial Nato.int Alături de Natalia Galibarenko, ambasadorul ucrainean la NATO,…

Read More

Consiliul Bisericesc al Cultului Creștin Penticostal invită credincioșii să se unească în 3 zile speciale de post pentru România. Președintele Cultului Creștin Penticostal, Ioan Filip și-a exprimat convingerea că avem nevoie mai mult ca oricând să ne plecăm pe genunchi, să mijlocim pentru protecția Bisericii, protecția țării și binecuvântarea României. 5 martie – Ne rugăm pentru Cultul Creștin Penticostal din România. Dumnezeu să sfințească și să împuternicească Biserica Sa. 6 martie – Ne rugăm pentru pace în regiunea noastră. Dumnezeu să ferească România de orice conflicte la granițele țării. 7 martie – Mijlocim pentru alegerile din România. Românii să aleagă…

Read More

Consiliul Europei a comemorat doi ani de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, organizând o ceremonie specială în fața clădirii sediului principal din Strasbourg, Franța. La ceremonie au participat secretarul general Marija Pejčinović Burić, președintele Adunării Parlamentare, Theodoros Rousopoulos, reprezentantul permanent al Liechtensteinului, ambasadorul Domenik Wanger (în numele Președinției Comitetului Miniștrilor) și ambasadorul Borys Tarasyuk, reprezentantul permanent al Ucrainei la Consiliul Europei, anunță Coe.int Liderii structurilor europene și-au exprimat solidaritatea și admirația față de Ucraina. „Astăzi sărbătorim o aniversare pe care niciunul dintre noi nu și-a dorit să o vadă. Au trecut doi ani de când Federația…

Read More

Când vorbim de adaptarea legislațiilor la interesele mișcării LGBT+, provocările socio-politice actuale care testează gradul de reziliență a statului român în fața ideologiilor progresiste, au fost cândva și provocările Greciei. Drumul procesual pe care România l-a parcurs la CEDO și la finalul căruia (23 mai 2023) Curtea ne-a obligat la recunoașterea juridică a relațiilor formate din persoane de același sex, a fost cândva și drumul statului elen. În anul 2013, CEDO a obligat Grecia să ofere o formă legală de recunoaștere a cuplurilor de același sex, iar în doi ani de la această hotărâre, statul elen a legalizat parteneriatul civil…

Read More

Chiar și cele mai puternice relații sunt puse la încercare după apariția copiilor (biologici sau prin adopție) deoarece cuplul trece prin schimbări majore. Relația dintre parteneri are nevoie să fie una sănătoasă pentru a face față acestei tranziții. Când ne simțim atașați în siguranță de partenerul nostru, tindem să ne fie mai ușor să fim părinți suficienți de buni, prin oferirea unei baze sigure pentru copiii noștri. Cum afectează relația de cuplu apariția copiilor? Cum putem avea mai multă grijă de relația noastră de cuplu? Ce putem face pentru a parcurge cu mai multă blândețe această etapă împreună – atât…

Read More

Avându-și geneza spre finele primului secol al Reformei, baptiștii sunt recunoscuți la nivel mondial ca una dintre principalele confesiuni protestante. Spre deosebire de confrații lor, baptiștii români nu s-au bucurat de acceptare și toleranță în cea mai mare parte a celor 160 de ani de prezență pe aceste meleaguri. Au fost considerați mereu un element alogen, bănuiți a fi promotori ai unor interese străine. Cartea „Baptiștii din România: Pionerii” ne spune cu lux de amănunte firul istoriei baptiștilor începând de la misionarii germani în ținuturile românesți. Lucrarea oferă iubitorului de istorie baptistă o serioasă rampă de lansare pentru aprofundarea subiectului.…

Read More

În luna februarie continuăm Maratonul Literar cu o nouă biografie și cunoaștem un misionar care a trăit aventuri periculoase și riscante la noi în România. Dick Langeveld își descoperă misiunea într-o perioadă când omenirea s-a împărțit între Est și Vest. El a văzut setea după Cuvânt a Bisericii izolate de Cortina de Fier. În biografia lui vom descoperi minuni și fapte de un curaj „nebun”. Am putea să ne folosim de ocazie și să ne familiarizăm cu vremurile prin care au trecut părinții și bunicii noștri. Credința lor a însemnat închisoare și multe lacrimi. Chiar dacă acum lucrurile acestea nu…

Read More

Alexei Navalnîi a murit în închisoare. Mai multe știri puteți găsi pe Euronews Romania. O să vreau să vă spun altceva. Vreau să vă explic cine era Navalnîi? Dar mai ales să înțelegeți de ce avea… chemare de martir? Multă lume mă întreba de ce a ajuns să fie atât de influent și de ce este considerat Navalnîi dușmanul numărul unu al lui Putin? Păi, în primul rând, chiar Navalnîi s-a „marketat” astfel. Și a avut suficiente argumente să o facă. Carismatic, știe bine legea fiind jurist/avocat, tânăr, arătos, înalt, ochi albaștri, vorbește extrem de bine la televizor, dar și…

Read More

Sezonul de Vară din viața conjugală se mai numește și Extensia. (Activitatea e mai intensă, totul se extinde. În această perioadă soții sunt și părinți.) Prima parte din această perioadă durează aproximativ 3 ani și jumătate în care familia are copii preșcolari. Urmează mai apoi o perioadă de aproximativ 7 ani în care familia are copii școlari. Sursa: Biserica Penticostală „Speranța” Timișoara

Read More

Marii lideri sunt curajoși. Ei nu se feresc de sacrificii și nu fug de conflict. Ei înțeleg puterea exemplului și nevoia majoră a societății de a avea modele sănătoase, demne de urmat. Primul sentiment de după căderea lui Adam și Eva a fost frica: “ne-a fost frică și ne-am ascuns”. De atunci, frica este cel mai comun sentiment negativ paralizant al tuturor oamenilor. Toți avem frici, toți luăm decizii și acționăm în funcție de nivelul fricii sau al curajului din mintea noastră. Partea pozitivă a fricii este că ne protejează și ne obligă să analizăm riscurile. Privind dintr-o altă perspectivă,…

Read More

1. Intră într-o relație în scopul căsătoriei, și nu pentru a alunga plictiseala și singurătatea. Tip: Pentru plictiseală există hobbyuri, iar pentru singurătate, familie și prieteni. 2. Nu începe o relație de prietenie prea repede. E greu să fii singur, dar e mult mai greu să duci cu tine în căsnicie poveri acumulate din relații eșuate. E foarte improbabil ca o relație la 16, 17, 18 ani să ducă la căsătorie. Așadar, nu intra în relații decât atunci când ești gata să te căsătorești. Tip: Când ești gata? Când ești matură fizic, emoțional, psihic și spiritual și poți să ai…

Read More

Radio Vocea Evangheliei Timișoara te invită sâmbătă, de la ora 10, la evenimentul online: „Dragostea care durează o viață”. Vor fi alături de noi, în studio, pastorul Ghiță Mocan, psihiatrul Rosana Munteanu, psihologul Norian Munteanu și alți invitați surpriză. Emisiunea va fi difuzată live pe platforma Youtube și pe Facebook, dar ne puteți asculta și pe 92,2FM. Cei care doresc să pună întrebări invitaților, o vor putea face prin intermediul Slido, link-ul urmând să fie afișat pe pagina noastră de Facebook. Stay tuned!

Read More

O discuție vizionară cu efecte pozitive pe o largă populație și cu potențial de schimbare pozitivă a multor teorii și practici laice ineficiente. Așa văd eu discuția mea cu, cunoscuta jurnalistă Florentina Fantanaru la ANTENA 3 CNN. Am prezentat în câteva minute metodologia mea unică a psihoterapiei medical creștine Auditarea Personală în Consilierea Creștină Multidisciplinară (APCCM) care funcționează de peste 10 ani în comunitatea creștină. Am discutat despre abordarea creștină medicală corectă în depresie, anxietate, frică, panică, întristarea după voia lui Dumnezeu, critică negativă, și alte subiecte conexe. Aștept cu drag să lași un comentariu și să spui dacă ți-a…

Read More