Ziua a douăzeci și patra

Rugăciunile de Vineri

Musulmanii nu includ în rugăciunile lor comunicarea și ascultarea de Dumnezeu.  În islam, rugăciunea este axată pe un ritual specific care exprimă închinarea și cinstea pentru Allah. Sunt admise cereri personale în rugăciunea islamică, dar ritualul formal de rugăciune este cu siguranță, activitatea de rugăciune cea mai importantă pentru musulmani.

Rugăciunea islamică nu este în general, menită să aducă pe cineva în contact direct și comunicare personală cu Allah. Chiar și când musulmanii vorbesc despre rugăciune ca fiind comunicarea cu Allah, totuși ei nu cred că Allah le va răspunde. Musulmanii pun baza mai mult pe supunerea față de Allah, decât pe comunicarea cu Allah și cunoașterea Lui. În rândul creștinilor, să Îl cunoști pe El, reprezintă esența credinței. (Ioan 17 : 3). Potrivit Islamului, Dumnezeu nu vorbește în mod direct oamenilor și nici nu a vorbit așa vreodată unui om, nici chiar prin îngeri, și asta de pe vremea lui Mohammed. Musulmanii consideră că Mohammed a fost ultimul și cel mai mare profet. Pentru musulmani, Mohammed a adus ultima revelație din partea lui Dumnezeu care a devenit mai târziu cartea pe care o cunoaștem sub numele de Coran.

Rugăciunea islamică este încurajată pentru a distanța musulmanii de relele din societate și imoralitate. Potrivit unei vorbe tradiționale, Mohammed a fost întrebat: „Care este cea mai bună faptă?”, iar el a răspuns: „Să oferi rugăciuni la ore fixe.” Când a fost întrebat din nou: „Care este următoarea faptă bună?”, el a răspuns: „Să fii bun și să îți faci datoria față de părinți.”. Apoi, a mai fost întrebat o dată: „Care este cea mai bună faptă după acestea?”, iar el a răspuns: „Să participi la Jihad pentru cauza lui Allah.” Rugăciunea este adeseori privită ca pe o activitate merituoasă în Islam.

Poporul Kho

-          locuiește în regiunea muntoasă din nordul Pakistanului. Acești oameni se roagă azi în moschee. Nici unul dintre ei nu se va întreba astăzi: „Dumnezeu vorbește vreodată cu omul in ziua de azi?”. Mulți vor crede că rugăciunile făcute îi vor face să câștige merite înaintea lui Dumnezeu.

-          poporul Kho numără aproximativ 320 000 oameni. Nu există creștini în acest popor. Nimeni nu le predică Evanghelia în acest moment. Este un popor care se opune foarte mult Evangheliei.

Pentru a afla mai multe despre poporul Kho din Pakistan, cautați pe youtube.com

Cereri de rugăciune:

-          Să cerem Domnului să aibă milă de acești oameni și să schimbe inimile și mințile lor

-          Să ne rugăm ca Dumnezeu să aducă creștini care să dorească să investească în misiunea pe termen lung

-          Să ne rugăm ca poporul Kho să primească din partea lui Dumnezeu visuri și viziuni despre Isus

Ionela Băloi, Echipa Știri Creștine

“Eu credeam că sunt un om deosebit de valoros, adică un om moral, un om cinstit, un om care nu prea păcătuieşte sau foarte aproape de standardul lui Dumnezeu.

“Credeam în Dumnezeu doar pentru simplu motiv că în cazul în care aş fi îndrăznit să spun că nu cred că există Dumnezeu, mi-ar fi fost frică că poate mă trăzneşte sau mi se poate întâmpla instantaneu ceva rău. Aveam o credinţă mistică.”

“Cei care cred că omul provine din maimuţă, provin într-adevăr din maimuţă, iar cei care consideră şi au convingerea că ei au fost creaţi de Dumnezeu, sunt într-adevăr creaţi de Dumnezeu şi alcătuiesc o rasă aparte de cei care provin din maimuţă.” – Leon Şestov

“Dostoievski,în ‘Fraţii Karamazov’ spune: ‘Dacă nu există Dumnezeu atunci toate ne sunt îngăduite’. Cam acestea erau gândurile mele atunci, îmi este îngăduit orice şi pot să fac orice.”

“Mă credeam suficient de bun pentru a putea intra în Impărăţia lui Dumnezeu, dacă aceasta există într-adevăr. Eram un om suficient de moral ca să fiu privit cu admiraţie şi respect, spun asta fără falsă modestie, de majoritatea vecinilor şi prietenilor necreştini. Eram considerat de mulţi drept un etalon. in momentul întâlnirii mele cu Dumnezeu am realizat că sunt departe, foarte departe de aşa ceva.”

“Rugăciunea mea zilnică, cea mai adâncă către Dumnezeu, este ca El să îmi sfinţească inima şi mintea, să mi-o curăţească, pentru că este de necrezut de păcătoasă, de rea şi de multe ori când stai să o analizezi cu atenţie îţi este frică ce găseşti acolo.

“Aş vrea să vă opriţi şi să vă gândiţi puţin la faptul că veţi sta faţă în faţă cu Dumnezeu şi veţi fi siliţi să daţi socoteală de viaţa voastră.”

Cosmin Ciui este medic rezident. A terminat de curând facultatea de medicină, iar în timpul facultăţii l-a întâlnit pe cel care i-a schimbat viaţa, pe Isus Cristos. Cum s-a schimbat viaţa lui Cosmin într-o perioadă în care se bucura de libertate şi dorea să facă tot ceea ce a visat ?

Cosmin Ciui:

- In vara anului doi de facultate, nişte tineri au împărţit la poarta căminului nişte buletine cu un sondaj prin care încercau să afle interesul studenţilor cu privire la lucrurile spirituale. Una dintre întrebări era: “Cât de mult ai vrea să-l cunoşti pe Dumnezeu pe o scală de la 1 la 10?”

La sfârşit am fost provocat să ne întâlnim regulat pentru a putea să discutăm despre aceste lucruri. Deoarece toate discuţiile se purtau în engleză, am zis că este o ocazie bună să pot să învăţ mai bine limba engleză.

In cadrul studiilor pe care le făceam se obişnuia să se citească un pasaj din Biblie sau se studia pe Biblie aşa că vrând-nevrând m-am apucat să citesc şi eu. A fost o luptă la început să citesc Biblia pentru că îmi venea să renunţ când încercam să citesc.

A fost o luptă şi a fost destul de greu. insă treptat-treptat am văzut că multe lucruri pe care eu le credeam sau multe lucruri cu care eu eram obişnuit erau false după ce le analizam în lumina Bibliei. Atunci am început să-mi pun întrebări.

Eu credeam că sunt un om deosebit de valoros, adică un om moral, un om cinstit, un om care nu prea păcătuieşte sau foarte aproape de standardul lui Dumnezeu. Când am apucat să citesc Biblia am văzut că sunt departe de a fi aşa şi am început să-mi pun probleme.

In cadrul studiilor am ajuns să înţeleg de fapt care este diferenţa dintre a fi un om după voia lui Dumnezeu, prin jertfa lui Isus Cristos şi un om care încearcă să fie după voia lui Dumnezeu prin eforturile lui.

Reporter:

- De ce voiai să fi după voia lui Dumnezeu? De ce credeai că e important ca viaţa ta să se ghideze şi să se încadreze între limitele sau să se ghideze după prescripţiile lăsate de Dumnezeu?

Cosmin Ciui:

- Pe vremea aceea eram aproape ateu. Credeam în Dumnezeu doar pentru simplu motiv că în cazul în care aş fi îndrăznit să spun că nu cred că există Dumnezeu, mi-ar fi fost frică că poate mă trăzneşte sau mi se poate întâmpla instantaneu ceva rău.

Aveam o credinţă mistică. Nu mă influenţa prea tare. Incercam să fiu un om integru pentru că aşa am fost educat să fiu un un om moral, corect, dar nu prea credeam cu adevărat în existenţa lui Dumnezeu.

Una dintre primele cărţi care m-au ajutat, alături de Biblie, să-mi reevaluez oarecum poziţia a fost „Jurnalul fericirii” a lui Steinhardt prin care am învăţat multe lucruri.

Apoi erau unele lucruri despre care am ajuns la cunoştinţa că sunt păcate, însă nu vroiam să renunţ la ele. Mi-am zis: „în regulă, o să încerc să renunţ la păcate însă încep cu cele mai mici şi anumite păcate le las ultimele.” Dar Dumnezeu nu a fost de acord cu genul acesta de tranzacţii.

Reporter:

- Când ştiu că mai am două secunde de trăit, atunci renunţ şi la cele mari.

Cosmin Ciui:

- Da, am fost pus în faţa faptului de a renunţa la lucrurile care îmi dădeam seama că erau nişte păcate înaintea lui Dumnezeu, care puteam să le consider eu nişte păcate mai mari decât altele la care mi-ar fi plăcut mie să renunţ.

Aşa că a fost o luptă destul de mare, am fost pus în faţa unor decizii destul de importante, chiar foarte importante, care mi-au influenţat ulterior viaţa şi Dumnezeu a biruit, mi-a dat putere şi am început să mă îndrăgostesc de El. A fost o perioadă în care L-am simţit pe Dumnezeu foarte aproape de mine, am simţit că se implică în cele mai mici detalii, ţine cont de rugăciunile cele mai neînsemnate, nu că acum nu ar face la fel, însă atunci a fost parcă puţin altfel, a fost ceva diferit, a fost ceva special.

Ulterior, am început să le vorbesc şi eu oamenilor despre Cristos. Am fost la mare şi am vorbit pe plajă cu studenţi, în mod special despre nevoia lor de a avea o relaţie cu Dumnezeu, de a-l căuta pe Dumnezeu. La un moment dat, am vorbit cu un băiat, avea vreo 29-30 de ani, ulterior am aflat că era căsătorit, soţia şi cei doi copii nu ştiau că el este la mare, nu ştiau unde este, a plecat fără ca ei să ştie.

Am vorbit cu el şi şi-a dat seama de nevoia lui de Dumnezeu, într-un mod deosebit. Am înţeles că a fost ceva special atunci. El a spus: „Intotdeauna mi-am dat seama că trebuie să mă pocăiesc, dar am spus că trebuie să aştept o anumită vârstă şi m-am gândit la vârsta de 33 de ani.” Am zâmbit când am auzit motivaţia lui. Totuşi ne-am rugat împreună şi sper că el s-a întors la Dumnezeu.

Reporter:

- Ai absolvit medicina. Credeai în evoluţionism sau în creaţionism? Am apărut din maimuţă sau ne-a creat Dumnezeu?

Cosmin Ciui:

- Am o altă experienţă legată de teoria evoluţionismului. Credeam în evoluţionism, nu neapărat pentru că am fost student la medicină, dar aşa am fost noi “formataţi” să credem.

Am luat contactul cu organizaţia „Alege Viaţa”, şi în momentul în care am început să vorbim despre lucruri spirituale, despre Dumnezeu, despre planul Lui, am înţeles că Biblia ne spune că Dumnezeu a creat lumea şi că El l-a creat şi pe om după chipul şi asemănarea Sa.

Eu deja făcusem câţiva paşi de credinţă, dar mi-am zis: „Bine, cred multe lucruri, încep să cred multe lucruri, dar aceasta nu o pot accepta!”

Citind în continuare „Jurnalul fericirii”, am ajuns la capitolul în care Steinhardt citează un scriitor din diaspora rusă, Leon Şestov se numea el, care spune:

„Există în momentul de faţă două teorii cu privire la originea omului. Una spune că omul provine din maimuţă, iar alta spune că a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Susţinătorii celor două teorii se ceartă grozav.

Părerea mea este că ei se înşeală, şi unii şi alţii. Adevărul este, ca de obicei, undeva la mijloc. Cei care cred că omul provine din maimuţă provin într-adevăr din maimuţă, iar cei care consideră şi au convingerea că ei au fost creaţi de Dumnezeu, sunt într-adevăr creaţi de Dumnezeu şi alcătuiesc o rasă aparte de cei care provin din maimuţă.”

A fost un moment în care am stat şi m-am gândit îndelung la acest lucru, m-a provocat. Citeam în paralel o altă carte, „Creaţionismul ştiinţific”. Am făcut o rugăciune scurtă, care s-a împlinit imediat. Am zis: „Doamne, dacă este adevărat că tu l-ai creat pe om şi că toate aceste lucruri cu privire la evoluţionism sunt nişte minciuni, sădeşte în inima mea o convingere puternică, a acestui lucru.”

Intr-un timp foarte scurt, 2-3 zile, pur şi simplu, parcă mi-a fost şters din memorie acest gând, această convingere că provin din maimuţă. Şi Dumnezeu mi-a dat convingerea că El m-a creat.

Reporter:

- Care erau frământările tale dinainte, dincolo de preocupările de natură intelectuală?

Cosmin Ciui:

- In momentul în care am ajuns la facultate, am zis : „Acum pot să fac ce vreau! Pot să trăiesc viaţa pe care o vreau, pot să fac ce vreau eu.” Mă gândeam în special la lucrurile păcătoase, să pot să trăiesc o viaţă în care să dau frâu liber imaginaţiei în toate domeniile. Am citit puţin mai târziu o carte a lui Dostoievski, „Fraţii Karamazov” şi el spune: „Dacă nu există Dumnezeu atunci toate ne sunt îngăduite”. Cam acestea erau gândurile mele atunci, îmi este îngăduit orice şi pot să fac orice.

Dumnezeu a intervenit destul de repede în viaţa mea. Insă oricum am făcut destule lucruri pe care acum le regret şi care au consecinţe asupra vieţii mele, chiar şi acum şi vor avea practic toată viaţa pentru că consecinţele păcatului rămân chiar dacă este iertat de Dumnezeu atunci când devii copil al Lui.

Reporter:

- Iţi place rugăciunea şi-ţi place să citeşti mult, îţi place Biblia în mod deosebit.

Cosmin Ciui:

- Da, îmi place foarte mult rugăciunea. Imi dau seama că este cheia care poate deschide orice uşă de acces spre revărsarea puterii lui Dumnezeu şi a binecuvântărilor Lui. Imi place de asemenea să citesc foarte mult.

Aş putea spune că într-un timp destul de scurt mi-am făcut o bibliotecă destul de consistentă de literatură şi teologie creştină.

Desigur, Biblia are locul principal, în centrul preocupărilor mele şi încerc să-i aloc cât mai mult timp. Este cartea după care încerc în permanenţă să-mi modelez viaţa, este cartea care mi-a schimbat viaţa aşa că nu aş putea să uit de ea sau să o las în afara preocupărilor mele.

Dacă ar fi să fac o recomandare aş putea să spun că eram şi eu cândva un om care nu avea nici un interes pentru lucrurile spirituale.

Eram un om care se credea suficient de bun pentru a putea intra în ?mpărăţia lui Dumnezeu, dacă aceasta există într-adevăr. Eram un om suficient de moral ca să fiu privit cu admiraţie şi respect, aş putea să spun fără falsă modestie, de majoritatea vecinilor şi prietenilor necreştini. Eram considerat de mulţi drept un etalon. In momentul întâlnirii mele cu Dumnezeu am realizat că sunt departe, foarte departe de aşa ceva.

Acum, pe măsură ce mă apropii tot mai mult de Dumnezeu, îmi dau seama că sunt foarte departe de viaţa pe care eu credeam că o duc, de sfinţenia şi neprihănirea pe care credeam că le am. ?mi dau seama că sunt foarte păcătos, că inima mea este coruptă în totalitate şi rugăciunea mea zilnică, cea mai adâncă către Dumnezeu, este ca El să îmi sfinţească inima, să mă curăţească, pentru că este de necrezut de păcătoasă, de rea şi de multe ori când stai să o analizezi cu atenţie îţi este frică ce găseşti acolo.

Aş vrea să îi provoc pe cititorii noştri să se oprească puţin. Undeva, într-un capitol din Amos spune: „De aceea va veni vremea când îţi voi face aceste lucruri Israele. Pregăteşte-te să-l întâmpini pe Dumnezeul tău!”

Dragii mei, va veni o vreme când fiecare vom sta faţă în faţă cu Dumnezeu, vom fi siliţi, nevoiţi să dăm socoteală de viaţa pe care am trăit-o. De aceea, aş vrea să vă rog să vă opriţi puţin din cursul vieţii voastre grăbite, tot mai grăbite, când deşi tehnologia are un aport foarte important, timpul parcă este tot mai scurt.

Aş vrea să vă opriţi şi să vă gândiţi puţin la faptul că veţi sta faţă în faţă cu Dumnezeu şi veţi fi siliţi să daţi socoteală de viaţa voastră. Şi dacă sunteţi sinceri şi recunoaşteţi că sunteţi păcătoşi şi că aveţi nevoie de Dumnezeu, cu siguranţă El se va lăsa descoperit, pentru că a spus: „Cine mă caută mă va găsi. Dacă mă căutaţi cu toată inima mă veţi găsi.” Şi El este acela care doreşte ca voi să petreceţi veşnicia cu El în cer.

Reporter:

- Dacă vrei, te rog să înalţi o rugăciune către Dumnezeu.

Cosmin Ciui:

- Tată din cer, venim înaintea Ta în aceste momente, Doamne şi te binecuvântăm ca Dumnezeu al cerului şi al pământului. Te binecuvântăm, Tată ca şi Creator al întregului Univers. Te binecuvântez Tată, ca şi Creator al meu şi te binecuvântez Tată, ca şi Creator al tuturor oamenilor.

Doamne, vreau să-ţi mulţumesc pentru că fără ca eu să te fi căutat, Tu ai fost acela care m-ai căutat mai întâi. Iţi mulţumesc Doamne, că fără ca eu să te fi dorit Tu ai fost Acela care m-ai dorit Doamne, pentru Tine.

Recunosc Doamne, că nu am nici un merit în toate aceste lucruri. Recunosc Doamne, că am fost un păcătos. Şi recunosc Doamne, că sunt un păcătos, chiar şi acum, dar sunt un păcătos iertat de Tine.

Tată, mă rog pentru cei care citesc această carte, să-i cercetezi prin Duhul Tău cel Sfânt. Te rog Doamne să-i sensibilizezi, să-i faci Doamne să realizeze goliciunea vieţii lor, să realizeze lipsa de importanţă a vieţii pe care o duc departe de Tine.

Aş vrea Doamne să li te descoperi ca Cel care poate umple toate golurile din viaţa lor. Aş vrea Doamne să li Te descoperi ca Cel care poate da un sens vieţii lor şi Doamne dacă sunt inimi care te caută, te rog ca Tu să li te descoperi.

Te rog Doamne să îi iei de mână, să îi ajuţi să facă primii paşi în credinţă. Te rog să-i binecuvântezi pe toţi cititorii noştri cu o inimă bună, cu o minte înţeleaptă, cu multă pace şi dragoste unii faţă de alţii. Te rog Doamne să-i binecuvântezi cu viaţă veşnică.”

Amin

Ioan Ciobota, RVE

Suma adunată totalizează aproximativ 60.000 de lei. Banii vor fi redirecționați către comunitățile baptiste locale care vor distribui aceste ajutoare în funcție de nevoile specifice din zonele lor de competență.

Conducerea Uniunii Baptiste mulțumește tuturor persoanelor care au sprijinit proiectul și, în special, următorilor donatori:

BCB Sfanta Treime, Galati; BCB Emanuel, Bocsa, CS; Danov Com SRL; BCB Betel, Timisoara; BCB Cugir Alba; Serban Gheorghe Aurel; BCB Harul, Bocsa, CS; Silivestru Stelian; Sultan Alexandru Florian; BCB Fagaras Brasov; Petrus Beniamin Cristian; BCB Providenţa Bucureşti; BCB Sfanta Treime HD; BCB Cefa; BCB Câmpu BCB Lupeni; BCB Betania Sibiu; BCB Harul Bucureşti; BCB Betania, Valea Dalji, HD; BCB Harul,  Margau; BCB Philadelphia, Jina; BCB Betania, Jina; BCB Mihaiesti, HD; BCB Biruinta HD; BCB Sfanta Treime, Botiz, Satu Mare; BCB Betel, Ardud, Satu Mare; BCB Forli Italia; BCB Vermes, CS; BCB Dezesti, CS; BCB Golgota Oradea; BCB Privegherea, Bucureşti;

Sâmbătă dimineaţa are loc “Top Media Event”, seminarul de fotografie şi film, cu Cătălin Dupu şi pictorul Dan Silviu Gherman. Sâmbătă seara, 11 septembrie, la Casa de Cultura din Lipova are loc o seară de poem şi cânt creştin, eveniment cu Viorel Iuga şi Lazăr Magu alături de ceilalţi slujitori.

Programele de seară, în prezentarea lui Ion Damian, au loc la BCB Betania din Radna, orele 19!

Grupurile muzicale din judeţul Arad care doresc să participe activ la programe, sunt rugate să se adreseze la Ion Damian.

Parteneri media: Radio Filadelfia, ŞtiriCreştine.ro şi Centrul Artă pentru Viaţă. Intrarea la toate evenimentele este liberă.

]]> http://stiricrestine.ro/2010/09/02/festivalul-zilele-cetatii-lipova-2010/feed/ 0 http://stiricrestine.ro/2010/09/02/ziua-23-poporul-jola-din-africa-de-vest/ http://stiricrestine.ro/2010/09/02/ziua-23-poporul-jola-din-africa-de-vest/#comments Thu, 02 Sep 2010 06:04:44 +0000 Ana Ciolan http://stiricrestine.ro/?p=21960 Ziua 23, 2 Septembrie 2010

Un grup de copii erau strânși într-un cerc ascultând istoria lui Noe și arca construita de el. Câțiva dintre ei au auzit despre Profetul Noe, dar nici unul nu stia istoria în detaliu. În spatele lor erau mamele asezate, vorbind sau salutând pe alții care treceau pe alături. În curând istorisirea s-a terminat și copii au fugit la joacă, dar femeile au ramas pe loc. Una dintre femei a spus “Mai poveșteste alta istorisire!”, astfel manifestând interes de a mai auzi ceva. Majoritatea oamenilor Jola nu au auziti niciodată istorisiri despre Isus si despre Împarația lui Dumnezeu și mai ales fiind citite din Biblie, dar multe dintre ele erau gata sa asculte.

Asezarea geografica:

Aproximativ 560 000 de oameni din poporul Jola trăiesc în trei tari din Africa de Vest (Senegal, Gambia si Giunea-Bissau). Cel mai mare număr de oameni Jola se găsește în regiunea Casamance din Senegalul de Sud. În Gambia, mulți dintre ei locuiesc în partea de sud a râului Gambia, în timp ce alții s-au mutat la oraș pentru a găsi un job. Unii dintre ei trăiesc în partea de nord a Giunea-Bissau și un numar mai mic se află în tările din Africa de Vest.

Creștinii

Timp de câteva secole catolicismul are o mare prezență în Senegal și acum sunt unele familii Jola care au o tradiție catolică; totuși în timpul ultimului secol a fost o mare schimbare spre Islam din cauza influenței nordice. Majoritatea oamenilor atât musulmani cât și catolici iși mețin un nivel de încredințări și practici animiste, prin care se numară și frica de vrăjitorie, spirite rele și blesteme. În prezent 90% din populație pretinde a fi musulmani. Și doar 2% se proclama a fi urmași a lui Mesia, dar cei dedicați sunt încă mai puțini.

Cultura

Poporul Jola sunt cunoscuti pentru atitudinea lor prietenoasă, fiind oameni muncitori. În satele lor fermierii cresc orez, milet, alone si ceva legume. Familiile sunt numeroase și destul de loiali unii către alții. Multe familii sunt poligame – bărbații tind să aibă 4 sotii.

Femeile sunt responsabile pentru gradinarie, cultivarea orezului și pregătirea mâncării, cât și de grijile casei si grija de copii. Bărbații construiesc case, garduri și produse agricole care după sunt vândute pentru a aduce un venit familiei.

Motive de Rugăciune

• Rugati-vă ca lumina lui Dumezeu sa fie peste satele și orasele populate de poporul Jola. Rugati-vă ca ei sa aibă visuri și vedenii cu Isus și să se încreadă în El.
• Rugați-vă ca liderii religiosi și diaconii să îl urmeze pe Mesia. Mijlociți pentru crestinii locali ca să aibă oportunitatea să aducă Cuvântul la toți oamenii Jola folosind diferite metode.
• In Gambia are loc traducerea Bibliei: trei epistole din Noul Testament sunt deja traduse și acum corectate. Rugati-vă ca Dumnezeu sa pregatească poporul Jola să audă Evanghelia în limba lor, să o înțeleagă și să creadă. Mijlociți pentru traducătorii din Gambia în timp ce ei caută să găsească expresiile necesare din limba lor nativă.

Ana Ciolan, Echipa Stiri Crestine

Tema: CUM POATE DEVENI COPILUL UN EVANGHELIST
Invitati speciali: Outi Rossi- misionara in lucrarea cu copii din Finlanda si Ligia Marin- Mircea
Va asteptam cu drag!

Articol trimis de Nadia Avram.

Conferinta zonala a liceenilor crestini cu Dan Fodor – Sambata 18 septembrie 2010, orele 15.00. Eveniment gazduit de Biserica Logos Ploiesti, str. Miciurin nr 6

Articol trimis de Biserica LOGOS Ploiesti.

Ca si credincios penticostal si intelectual cu responsabilitati diferite am fost interogat de nenumarate ori de securitatea din Romania, din mai multe judete ale tarii. Am fost sub nenumarate presiuni ca sa fiu recrutat de securitate, si sa dau informatii despre foarte multe persoane. O parte au fost aminitite in cartea “Rascumpararea Memoriei”, si multe altele care nu au fost amintite si cu care am avut contacte in diferite zone din tara. In aceste interogari am raspuns intrebarilor si am recunoscut ca fiind prezent la anumite intalniri si cu anumite persoane, fara sa precizez scopul intilnirilor noastre. Nu am dat declaratii impotriva fratilor mei de credinta sub forma unui turnator sau informator. Plus si simplu am confirmat intalnirile cu persoanele prezente despre care securitatea stia ca au fost prezenti la intalnirile noastre secrete. Nu am fost  niciodata angajat sau platit de securitate pentru ca nu am fost in serviciul lor.

Incepand cu anii de liceu seral am experimentat persecutii din cauza cedintei mele in Dumnezeu; am fost exmatriculat din liceu, parintii nu m-au primit in casa si nu i-am vazut timp aproximativ cinci ani.

Datorita acestor confruntari cu securitatea romana am fost dat afara din serviciu in 1975, feb 8, din functia de inspector in industria alimentara, repartizandu-ma mai tarziu temporar ca inginer in industria laptelui, Simeria. La presiunile securitatii judetului Hunedoara, Dir. Stircescu a fost obligat sa-mi inceteze contractul de munca, fara nici o alta sansa de a fi angajat. In aceasta perioada am fost foarte revolatat si am vociferat public in tara si strainatate nedreptatea si persecutia la care am fost supus, informand prieteni si credinciosi din Anglia, Germania,Olanda, Suedia, si radio Europa Libera, Eastern European Bible Mission, de la care am primit support pentru intretinerea familiei. In aceasta perioada am fost chemat la securitate de cate doua-trei ori pe saptamana, interogat de Maiorul Iacab. Am fost acuzat de transport de literatura ilegala, detinator de valuta straina si de intretinere, relatii cu persoane straine periculoase statului Roman. Datorita acestor acuzatii securitatea ma chemat cu sotia impreuna si ne-a spus ca “ori cu noi ori cu pocaitii. Noi te-am educat si acum ai devenit dusmaul nostru” Acestea au fost cuvintele primului secretar Moga. Mi sa spus ca “la noi nu mai ai viitor. Esti liber sa pleci din tara asta”. Am completat cererea de pasaport si am primit un pasaport de turist. Mi-au promis Germania si mi-au dat pasaport pentru USA unde am obtinut azil politic.

Am sosit in America, statul California in anul 1978, 13 Ianuarie. Am reusit sa-mi gasesc un loc de munca cu ajutorul unor frati. Am inceput sa lucrez cu $2.45/ora adunand bani ca sa-mi pot intretine familia din Romania cu trei copii minori. La invitatia lui Codreanu Ioan m-am mutat la Chicago, locuind la familia Ghita Socarda si ajutat de Codreanu Ioan ca sa fiu scutit de chirie, lucrand ca Janitor. Numai la intervetia senatorului SUA, Henry Jackson, in timpul administratiei Carter, dupa 3 ani si jumamate de asteptare, mi-am reintregit familia in 13 Iunie, 1981. In urma unei revelatii divine avuta de o credinciosa din judetul Cluj (Floresti), am fost sfatuit sa parasesc zona unde ma aflu spre o cetate care se numeste Portland, Oregon despre care nu stiam nimic. Am ascultat de aceasta revelatie plecand din Chicago spre Portland in 1 Mai 1979. In 17 august, 1979, cu ajutorul lui Dumnezeu, un grup de 3-4 romani intr-un dormitor de pe strada 2830 SE Division 130 sau pus bazele bisericii Philadeplphia din Portland care a implinit 31 de ani in 17 August, 2010.

Acestea au fost pe scurt relatarile mele in dorinta de a oferi un raspuns la intrebarile care s-au ridicat in cartea “Rascumpararea Memoriei”. Marturisesc ca aceasta carte m-a rascolit si ranit in suflet datorita afirmatiilor incorecte si scoase din context.  Nu doresc sa insult prin aceste randuri autorul cartii si nici pe cei care o apreciaza mai mult sau mai putin. Ca si slujitor al Domnului, nu am scris aceste cuvinte cu usurinta sau doar sa ma apar. Sunt constient ca voi da socoteala de orice cuvant si fapta inaintea lui Dumnezeu.  Doresc in mod special ca Scriptura sa ne adune in jurul ei, singura carte dupa care vom fi judecati, iar parerile culese din aceasta carte, sa fie judecate dupa intelegerea fiecaruia.

Sint incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos. Filipeni 1:6

Nicky Pop

Sursa: http://rtnchicago.com

“Am traversat şoseaua, şi după ce am făcut 2 paşi în câmpul din dreapta, între mărăcini şi fân necosit ce era pe lângă şanţul acela, m-am împiedecat  de un obiect şi m-am prăbuşit cu faţa în jos. Prima reacţie a fost să înjur. Ochii mi-au căzut pe obiectul acela – era o cruce, semnul unui accident de circulaţie.

Pe plăcuţa din mijlocul crucii am văzut scris: LUNCAN  OCTAVIAN, născut în 9 Februarie 1953, decedat în 1989.

Pe mine mă cheamă LUNCAN  OCTAVIAN şi sunt născut în 9 Februarie 1953.“

“M-am văzut un gunoi, un nimeni în faţa acelui tânăr care era pentru mine un munte de om.”

“In câteva secunde s-a prăbuşit în mintea mea o întreagă şcoală, o viaţă în care am învăţat multe despre patriotism, despre datorie faţă de ţară, faţă de aproapele, despre morală, despre echitate. Eu m-aş fi băgat în gaura aceea ca să scap, şi tânărul de 20 de ani şi-ar fi dat viaţa pentru mine.”

“Ascultă bărbatule, care astăzi ai venit pentru prima dată în casa în care se cheamă Numele Meu. Să ştii că Eu, Domnul ţi-am dat darul cântatului, eu te-am pus deoparte din pântecele mamei tale, pentru o mare lucrare spre Slava Numelui Meu, dar tu ce ai făcut cu darul tău? Ai ajuns să cânţi destrăbălării şi urâciunii oamenilor veacului acestuia!”

“Părinţii mei au divorţat din cauza alcoolului, în timp ce eu eram în şcoala militară.”

“Imi pare rău că am pierdut 38 de ani de viaţă fără Dumnezeu. Nimic nu are valoare fără Dumnezeu. Căsnicia fără Dumnezeu este minciună, copiii fără Dumnezeu nu sunt fericiţi cu părinţii lor. Muzica fără Dumnezeu este o alergare după vânt.“

“De atunci viaţa mea este o cântare de laudă.“

…………………………………………………………………

Reporter:

Grupul muzical “Sonor” s-a constituit în deceniul al optulea; au cântat la nunţi şi diferite ocazii în zona Haţegului, Hunedoara şi Deva.

Astăzi grupul se numeşte “Harul”, şi-au schimbat şi numele şi stăpânul şi cântă doar pentru gloria lui Dumnezeu.

Vă prezentăm istoria adevărată, tulburătoare şi extraordinară a vieţii lui OCTAVIAN  LUNCAN, unul dintre membrii acestui grup.

…………………………………………………………………

Reporter:

- Ce v-a determinat să renunţaţi la vechiul mod de viaţă şi să fiţi parte a unui grup muzical creştin?

Un membru al grupului (Titel Munteanu): In urmă cu 8 ani şi jumătate, ne pregăteam să mergem la o nuntă la Deva. Bateristul formaţiei avea un frate membru la Biserica Creştină Baptistă din oraşul Haţeg. La acea întrunire ne trezim că bateristul ne cere o Biblie, pe motiv că au trecut aproape 20 de ani de când suntem împreună şi nu s-a întâmplat nimic rău cu noi şi am umblat pe aproape toate drumurile ţării fără să ni se întâmple nici o nenorocire, iar el motiva că aceasta a fost numai pentru că Dumnezeu ne-a purtat de grijă.

Pentru noi a fost ceva ieşit din comun, niciodată nu l-am auzit vorbind de Dumnezeu. De fapt niciunul dintre noi nu aveam timp de Dumnezeu. Eram orbiţi de plăcerile lumii, n-aveam noi timp de Dumnezeu şi acum dintr-o dată, ne trezim cu el că ne cere o Biblie. Eram în apartamentul unuia dintre noi, ne-a luat ceva timp până să găsim o Biblie, şi el a luat Scriptura în mână şi a deschis-o în faţa noastră. A fost pentru prima dată când Dumnezeu ne-a vorbit astfel, după aproape 20 de ani:

“Ajunge în adevăr că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în alte slujiri idoleşti neîngăduite.”

Era exact viaţa noastră, şi Dumnezeu a găsit cu cale să ne avertizeze: “Ajunge!”.

Acesta a fost de fapt începutul cercetării noastre.

Octavian Luncan:

Eu nu L-am cunoscut pe Dumnezeu. Am lucrat în armată, ca ofiţer. Eram comandantul unei fanfare militare şi în cei 8 ani de şcoală militară pe care i-am petrecut în Bucureşti, n-am auzit vorbindu-se despre Dumnezeu, dimpotrivă, am citit “Biblia hazlie” şi am scris poezii în care mă declaram ateu şi consideram că nu aveam nevoie de existenţa lui Dumnezeu în viaţa mea.

Veneam de la o nuntă de la Petroşani, duminica spre amiază, după ce cântaserăm de sâmbătă de la amiază. intre 2 sate, am oprit să împărţim banii. Am oprit maşina pe dreapta drumului, am traversat câmpul în stânga, am pus lada de bere între noi, cu ţigările în gură, cu glume, împărţeam la bani, ne depănam amintirile şi aventurile de la ultima distracţie. In timpul acela s-a întâmplat ceva nemaiîntâlnit în viaţa mea.

Undeva în adâncul sufletului meu, am auzit un glas foarte cald şi ciudat, vorbindu-mi răspicat: “Scoală-te şi du-te în partea dreaptă.” M-am ridicat dintre ceilalţi, am avut o reacţie rapidă – primul lucru am simţit vinovăţia ţigării. Am aruncat ţigara din mână (fumam foarte mult – sudam ţigară de ţigară, la o nuntă poate şi 3-4 pachete, de asemenea beam foarte mult – mă lăudam că până la miezul nopţii îmi făceam partea – cam 2 kilograme de alcool şi nu mă-mbătam).

In momentul acela am simţit că trebuie să execut comanda acelui gând care mi-a vorbit. Am ieşit dintre colegi, am traversat şoseaua prin spatele maşinii şi după ce am făcut 2 paşi în câmpul din dreapta, între mărăcini şi fân necosit ce era pe lângă şanţul acela, m-am împiedecat de un obiect şi m-am prăbuşit cu faţa în jos. Prima reacţie a fost să înjur, pentru că Il înjuram pe Dumnezeu cu multă uşurinţă, din orice supărare. N-am mai apucat s-o fac din ziua aceea niciodată. Au trecut mulţi ani de atunci şi spun: “Slăvit să fie Dumnezeu”. Nu L-am mai blestemat niciodată.

Ochii mi-au căzut pe obiectul acela – era o cruce, semnul unui accident de circulaţie. Cândva murise în locul acela un om. Sunt pline drumurile ţării de asemenea semne, în care oamenii şi-au pierdut viaţa. Dar, ca să înţelegeţi lucrarea şi minunea lui Dumnezeu, pe plăcuţa din mijlocul crucii am văzut scris: “LUNCAN OCTAVIAN, născut în 9 Februarie 1953, decedat în 1989.”

Mă numesc LUNCAN OCTAVIAN, sunt născut în 9 Februarie 1953. “Ce coincidenţă” – acesta a fost primul gând care m-a cercetat. Ce coincidenţă că tocmai în locul acela oprisem maşina. Dacă am mai fi făcut vreo 10-15 metri în faţă sau în spate, de bună seamă că niciodată n-aş fi găsit crucea aceea, ascunsă de altfel în buruieni. Dar ce coincidenţă a fost glasul care m-a ridicat pe mine dintre ei, să păşesc în partea dreaptă, să dau faţă cu acea imagine.

A venit un gând care m-a cercetat: “Cu ce eram eu mai bun decât acel tiz al meu, care era mort în locul acela? Cu ce fusese el mai rău decât mine, ca să moară şi eu să trăiesc?” Aceste gânduri mă frământau şi în timp ce eram uimit de ce se întâmplă, am auzit înlăuntrul meu din nou vocea aceea, galsul acela: “Astăzi este duminică. Tu…de unde vii?” M-am speriat, m-a luat o teamă pentru că simţeam pentru prima dată vinovăţia indiferenţei care o simţeam faţă de duminică. Ştiam că duminica este ziua când oamenii merg la biserică. Eu de 20 de ani duminica veneam acasă, mai treaz, mai băut, mai bucuros, mai supărat, depinde în ce relaţii mă aflam cu “mediul în care munceam”. De 20 de ani n-am găsit cu cale să mă gândesc că alţii duminica vin de la biserică sau se duc la biserică.

In timp ce simţeam ruşinea faţă de această stare a mea intimă, am auzit a 3-a oară glasul acela extraordinar: “Aceasta este cântarea de laudă pe care mi-ai promis-o în timpul revoluţiei, cu frica morţii în inima ta?”

ATUNCI MI-AM ADUS AMINTE, şi am priceput ce s-a întâmplat. ?n timpul revoluţiei mi s-a întâmplat un lucru extraordinar. Primisem misiunea, cu un tânăr ostaş, să păzim un obiectiv militar, de pe acoperişul  unei clădiri cu 4 etaje. Era vorba de arestul garnizoanei unde erau inchisi generalii Nuţă şi Mihalea. De undeva a venit un ordin, în care se preciza că un grup de 30 de elicoptere va ataca unitatea noastra, ca să-i salveze pe cei 2 generali. Ultimul semnal pe care l-am primit prin statia radio a fost ca au trecut de Sibiu şi în 13 minute vor fi pe noi. Şi inima dar şi hainele îmi tremurau de frică, îmi era frică de moarte.

Tânărul ostaş “m-a citit” şi cu o privire senină s-a apropiat de mine şi mi-a spus: “Domnule locotenent-major, vă este frică de moarte?”. I-am răspuns că da, şi îmi pare rău să mor la 38 de ani, că am 2 fetiţe acasă. M-a apucat de după umeri, ca şi cum el ar fi fost superiorul iar eu subalternul, m-a dus la colţul clădirii unde el descoperise o gaură acoperită cu o bucată de tablă, urma unui coş de fum care a fost darâmat. Mi-a spus: “Dacă vă înghesuiţi bine, eu vă acopăr cu această tablă şi dacă vin elicopterele nu veţi fi reperat.” ?n prima clipă am vrut să sar în adăpost, pentru că minutele trecuseră, din 13 mai erau doar câteva. Dar un gând m-a reţinut, şi i-am spus: “Tinere, dar tu ce vei face?” Mi-a răspuns: “Domnule, fiţi liniştit, eu îmi voi face datoria, dar dacă mor, eu ştiu unde mă duc, iar dumneavoastră veţi avea timp să mai trăiţi, să vă întoarceţi la Dumnezeul meu.” “Tinere, sunt uimit de ce-mi spui, dar mai mult mă uimeşte dragostea ta faţă de mine. Tu eşti în stare să-mi oferi adăpostul tău de scăpare mie, pe care nici măcar nu mă cunoşti. Tu-mi oferi mie şansa vieţii tale, eşti gata să mori în locul meu. Cine te-a învăţat pe tine să-ţi dai viaţa pentru aproapele tău?” El mi-a răspuns: “Eu am învăţat în Biserica creştina din Alba-Iulia, de unde vin. Am învăţat că a-ţi da viaţa pentru aproapele tău înseamnă a trăi pentru Dumnezeu.”

In câteva secunde s-a prăbuşit în mintea mea o întreagă şcoală, o viaţă în care am învăţat multe despre patriotism, despre datorie faţă de ţară, faţă de aproapele, despre morală, despre echitate. Eu m-aş fi băgat în gaura aceea ca să scap, şi tânărul de 20 de ani şi-ar fi dat viaţa pentru mine.

Mi-am amintit cum îmi băteam joc de bunica mea, şi îi spuneam că nu există Dumnezeu. Atunci mi-am dat seama că există un Dumnezeu care înalţă oameni mici, îi face mari. M-am văzut un gunoi, un nimeni în faţa acelui tânăr care era pentru mine un munte de om. N-am mai avut curaj sa intru în adăpost, pentru că îmi era ruşine de el.

El s-a retras într-un colţ, s-a rugat, apoi a venit în fugă şi mi-a spus “Domnule locotenent-major, să ştiţi că nu se va întâmpla nimic şi în câteva minute vom fi jos.” “De unde ştii tu?” “In timp ce m-am rugat, Dumnezeu mi-a vorbit că nu se va întâmpla nimic.” “Cum adică ţi-a vorbit Dumnezeu? ?ţi vorbeşte Dumnezeu ţie?” “Da, Dumnezeu vorbeşte prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este telefonul lui Dumnezeu aşezat în inima noastră, prin care comunicăm cu El.”

Mi-am zis: “Doamne, ce lucruri.” Eram uimit peste măsură, dar chiar atunci a sunat staţia radio: “Coborâţi, alarma încetează.” In timp ce coboram scările clădirii, aruncam cascheta în sus de bucurie, îl sărutam pe tânărul acela şi îi spuneam: “Băiatule, eu sunt compozitor, şi îţi promit că prima cântare care va ieşi din gura mea va fi spre Slava Dumnezeului tău.” El mi-a spus: “Să nu uitaţi niciodată că nu mie mi-aţi promis, ci lui Dumnezeu, care ne-a scăpat de moarte.”

Am continuat să cânt cu grupul Sonor la tot felul de nunţi şi petreceri. Aveam salariul aproape pe jumătate mai mic decât plata la o nuntă şi am uitat de cântarea de laudă.

………………………..

Şi iată-mă acum pe marginea unei şosele, în faţa acelei cruci, unde murise acel tiz al meu. Am început să plâng cu toată puterea, stând îngenuncheat la pământ. Colegii m-au văzut căzut şi au venit spre mine. M-au ridicat de umeri şi m-au întrebat: “Ţi-e rău? Ai băut?” Bateristul formaţiei le-a făcut semn cu mâna: “Lăsaţi-l în pace, cred că s-a stricat de cap.”

Eu le-am răspuns: “Băieţi, nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine, dar eu de astăzi mă despart de voi. Mă duc acasă la Deva şi mă pocăiesc.” Am ajuns acasă şi când am intrat pe uşă, m-am aruncat în genunchi în faţa soţiei mele, cerându-mi iertare pentru viaţa duplicitară pe care o duceam faţă de ea, şi spunându-i că eu vreau să mă pocăiesc. Ea s-a supărat, chiar s-a pronunţat cuvântul divorţ. “Eu nu las religia mea” mi-a spus ea, “du-te unde vrei, divorţăm. Nu te gândeşti la cei 2 copii? Vor fi marginalizaţi. Tu ştii bine cine sunt pocăitii, ce categorie inferioară de oameni sunt.” Atunci n-am putut să-i răspund decât să plâng. Ea fusese secretară de partid pe intreprindere, făcea parte din comitetul judeţean de partid, a fost la Congresul al XIV-a şi urma ca din toamna să plece la Academia “Ştefan Gheorghiu”.

in aceeaşi după-masă de duminică m-am dus la o biserică de pocăiţi, nici nu ştiam atunci de câte feluri sunt pocăiţii. Era prima biserică de pocăiţi în care am intrat în viaţa mea. M-am pus pe ultimul rând să nu mă recunoască cineva, pentru că eram şeful fanfarei militare din Deva, şi mă ştiau oamenii. Programul s-a deschis cu o rugăciune. La un moment dat, un om din capătul celălalt al bisericii şi-a ridicat vocea peste mulţime şi mi s-a adresat mie spunându-mi: “Ascultă bărbatule, care astăzi ai venit pentru prima dată în casa în care se cheamă Numele Meu. Să ştii că Eu, Domnul ţi-am dat darul cântatului, eu te-am pus deoparte din pântecele mamei tale, pentru o mare lucrare spre Slava Numelui Meu, dar tu ce ai făcut cu darul tău? Ai ajuns să cânţi destrăbălării şi urâciunii oamenilor veacului acestuia!”

Vă daţi seama? Era viaţa mea. Imi treceau fulgere din creştet până în tălpi şi tremuram tot de frică. Eram ca un copil şi am început să plâng. Glasul continua: “Eu ţi-am fost mamă şi tată, când erai printre străini.” Mi-am adus aminte că părinţii mei au divorţat din cauza alcoolului, în timp ce eu eram în şcoala militară. Şi glasul acela a încheiat astfel: “Nu plânge. Eu te-am adus în casa Mea şi te voi face un stâlp al bisericii.”

La câteva luni dupa ce eu am rămas în biserică, a cercetat-o Dumnezeu şi pe soţia mea şi împreună am intrat în apa botezului.

………………………………………………………….

Privind în urmă, îmi pare rău că am pierdut 38 de ani de viaţă fără Dumnezeu. Nimic nu are valoare fără Dumnezeu. Căsnicia fără Dumnezeu este minciună, copiii fără Dumnezeu nu sunt fericiţi cu părinţii lor. Muzica, deşi am avut o culme profesională, fără Dumnezeu este o alergare după vânt.

………………………………………………………

Intr-o zi, un frate m-a văzut apăsat şi mi-a spus: “De ce plângi când cântă cineva la microfon?” I-am spus că i-am promis o cântare de laudă lui Dumnezeu, dar nu pot să o compun nicidecum. Acest frate mi-a spus să-I cer lui Dumnezeu această cântare, iar seara, pe genunchi la marginea patului şi cu lacrimi în ochi, l-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea cântarea de laudă pe care I-am promis-o. La ora 3 noaptea m-am trezit şi am compus şi textul şi partitura cântării de laudă, iar de atunci viaţa mea este o cântare de laudă.

Daniel Grigoriciuc, RVE- Suceava

Încurajare, Rededicare și Refacere – cine are nevoie de aceasta?

Mulți creștini și colaboratori dau deseori tot ce au și uneori mai mult chiar, decât au primit. Provocările legate de profesie, familie și biserică devin tot mai mari.

Cum reacționăm în asemenea situații?

Dumnezeu ne spune: „De aceea Eu întăresc mâinile obosite și genunchii care tremură.”

Liderii Asociației Misiunea „Viața în Isus Hristos” au simțit și au văzut nevoia de a oferi prilejul celor ce doresc să participe la un astfel de seminar. Acest seminar este pentru toți cei care vor să pună poverile deoparte și să primească o nouă putere spirituală pentru viața de zi cu zi și pentru slujire.

Liderii Asociației Misiunea „Viața în Isus Hristos”

A+M.W.

Referenti

Hannes Steets

Născut în anul 1938, căsătorit, are 2 copii și 5 nepoti. Este liderul de seminarii al misiunii “Viața în Isus Hristos” din Germania și Austria.

El a fost ofițer în forțele armate ale Germaniei, șef al echipei de biatlon între anii 1972-1980 având la activ două participari la Jocurile Olimpice de iarna. În anul 1980 la cunoscut pe Dumnezeu iar de atunci se bucură să dea mai departe mesajul plin de bucurie al lui Isus Hristos, și să facă cunoscută evanghelia care schimbă vieți.

Hannes a luat masterul în teologia Noului Testament.

Dr. Reinhard si Dorothea Meyer zu Bentrup

Reinhard a fost mai mulți ani parlamentar în guvernul German. Actualmente este fermier, având o mare fermă de creștere a bovinelor.

Reinhard și Dorothea vin în România purtați de viziunea de a da mai departe paternitatea spirituală ce au găsiți în Hristos.

Costuri:

Taxa de înscriere este de 85 lei. Cei care au posibilitatea și doresc pot să ofere o suma mai mare. Se va strânge o taxă benevolă.

Cazare și masă:

Participanții sunt cazați în camere cu două sau mai multe paturi în clădirea nouă și în casa de oaspeți. Masa este asigurată.

Costuri:

Înscrierea:

Înscrierea se va face prin e-mail la: info@viața-în-isus.ro sau www.viața-în-isus.ro . Înscrierile se pot face și la următoarele contacte: Asoc.mis.”Viața în Isus Hristos”, nr. 116, cod 337128, Vâlcelele Bune, jud. Hunedoara; Tel./Fax 0040-254-733305; Mobil: 0040-722-288110.

Formularul de participare se poate descărca dând click aici!

După înscrieri vei primi un e-mail în care vei fi informat daca ai fost acceptat la seminar. Tot în e-mailul de confirmare ți se vor spune pașii care trebuie să îi urmezi pentru a putea participa la seminar.

Sosire și plecare:

Participanții trebuie să sosească în data de 29 Septembrie până la ora 17. Seminarul se va termina Sâmbătă, 2 octombrie, ora 15.

Data limită de înscriere

26 Semtembrie 2010.

Sursa: www.flacarainchinarii.ro