Germania: Inaugurarea bisericii de zăpadă

Publicat de la 2 ianuarie 2012 in Biserica, Externe, Ultimele știri - 1 Comentariu

O biserică ce a fost construită în totalitate din zăpadă s-a deschis în Germania săptămâna trecută, după  mai mult de un secol, când  sătenii au construit prima biserică de zăpadă în semn de protest.

În 1911, rezidenţii au construit prima biserică de zăpadă din cauză că erau nevoiţi să călătorească ore întregi până la cea mai apropiată biserică din vecinătatea oraşului Mauth, şi au decis ca să aibă propria biserică în cadrul comunităţii.

Noua biserică de zăpadă din Mitterfirminansreut, din satul montan apropiat graniţei cu Cehia, este compusă din 49.000 metri cubi de zăpadă, precum şi plăci de gheaţă. Structura este de 65 metri în lungime, inclusiv un turn, şi a fost prezentată  miercuri, împreună cu lumini albastre care s-au revărsat deasupra clădirii.

Miercuri, mii de oameni s-au adunat pentru a fi parte la inaugurarea bisericii, iar locaşul a primit o binecuvântare din partea lui Dean Kejetan. Steinbeisser a explicat intenţiile din spatele acestei biserici de zăpadă originale, potrivit The Associated Press.

“A fost menit ca un act de provocare-credincioşii din sat s-au unit şi au construit o biserică de zăpadă, deoarece nu au avut o biserică aici”, a spus decanul.

Care e părerea ta?

One Comment on "Germania: Inaugurarea bisericii de zăpadă"

Trackbacks for this post

  1. Germania: Inaugurarea bisericii de zăpadă | Radio Hope

Scrie un comentariu!