Obama participă la slujba de Crăciun din Hawai

Publicat de la 27 decembrie 2011 in Externe, Ultimele știri - Scrie un comentariu

Preşedintele Barack Obama împreună cu familia au participat duminică  la slujba de Crăciun, alături de mebrii armatei, la capela unei baze marine din Hawai, iar mai târziu s-au întors la bază ca să mulţumească pentru serviciul oferit naţiunii.

Obama a făcut o scurtă ieşire de la casa închiriată de pe plaja Kailua, lângă Honolulu, spre capela bazei marine din Hawai, pentru a fi prezenţi la slujba religioasă, raportează The Associated Press.

Familia Obama şi-a început ziua devreme  împărţindu-şi cadouri, a precizat Casa Albă. După micul-dejun, ei au cântat melodii de Crăciun, iar după aceea s-au îndreptat spre biserică. După slujbă, familia Obama a petrecut câteva ore la casa închiriată, iar apoi preşedintele şi Michelle s-au reîntors la bază, repetând tradiţia pe care Obama a urmat-o încă din 2008.

Membrii familiei Obama s-au alăturat membrilor de serviciu la prânzul de Crăciun, care a inclus friptură de vită, salată şi plăcintă cu mere. Un punct culminant al vizitei preşedintelui a fost un bebeluş de numai opt luni, fiu al unui om de serviciu, care s-a ataşat de Obama mai mult decât de alţii. Acesta a apucat faţa lui Obama şi apoi şi-a introdus degeţelele în gura preşedintelui. Obama a glumit, spunând că, probabil, copilaşului i-a plăcut “nasul său roşu”.

Care e părerea ta?

Scrie un comentariu!