Home » Archive for martie, 2010
Organizţia "Release" cere protecţia creştinilor din Nigeria
Organizația “Release International” cere comunității internaționale să ajute la protejarea creștinilor din Nigeria, care a suferit al doilea atac mortal în apropierea regiunii de Jos.
Marți noaptea, cel puţin 12 Creștini au fost omorâți în satele Byei și Baten. Acesta având loc o săptămână mai târziu de masacrul unei comunități creștine unde au fost omorâți de către tribul Musulman Fulani, 500 de creștini.
În atacul de marți au fost omorâte și două femei...
"Doamne dacă vrei scapă-mă…" (Titel Malnasi)
Mama a murit când aveam 3 ani, iar la 12 ani mi-am urmat tatăl, care fugise în America. Devenisem atât de dependent de droguri încât chiar şi în toaleta Bisericii mergeam şi luam cocaină când nu mai rezistam. În depresia şi în starea mea de dependenţă de droguri, am început să plâng şi am spus: „Doamne, dacă vrei scapă-mă!”.
Reporter: La un moment dat era pe marginea unei clădiri înalte, gata să se arunce jos. A vrut să se sinucidă. Drogurile şi diavolul nu te...
Fiul primului-ministrul israelian a câștigat Concursul Național de întrebări biblice pentru evrei
Concursul Naţional în cunoştinţe Biblice din Israel a fost câştigat de fiul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu. Avner Netanyahu în vârstă de 15 ani a concurat împotriva la 12000 de studenţi, care au participat la concurs. Învingătorul a fost felicitat în scenă de tatăl său şi de mama sa foarte mândră de el Avner Sara. Bunicul lui Avner este un renumit profesor în studii Biblice şi un susţinător entuziast al acestui concurs. Familia sa a câştigat multe victorii...
Vietnam – conferița națională a păstorilor
Luis Palau a avut săptămâna trecută întâlnire cu mai mult de 500 de păstori în Vietnam. Palau a participat la conferița în 16 si 17 martie, iar înainte a întâlnit câțiva diplomați americani.
“Mai mult de 2.000 de păstori au fost asteptati la acest eveniment, nu este foarte clar motivul pentru care numărul celor prezenti a fost mult mai mic decat cel asteptat”, declara pentru The Christian Post, unul dintre voluntarii care e implicat în lucrarea din China și Vietnam. Un alt...
Andrew Palau anunta 10 zile de misiune in Sud estul Angliei
Andrew Palau, fiul renumitului evanghelist international Luis Palau, va incepe o lucrare de misiune de 10 zile in sudul Angliei, in data de 16 aprilie.
El si ceilalti evanghelisti, vor vorbi la evenimentele din Tonbridge, Haywards Heath, Chesham, Brighton, Burgess Hill si Marlow, cat si la centrul pentru imigranţi Gatwick Tinsley. Palau si sotia sa, Wendy, au fost in centrul atentiei stirilor, acum cateva luni, cand au avut un accident de avion in Kingston, Jamaica. Avionul in care erau s-a...
Concert "Muzica nu e Neutră", Spania
Cauti o sãrbãtoare a Învierii cu adevãrat crestinã? Atunci te asteptãm la concert … pentru cã Muzica nu este Neutrã!
Început: 2 aprilie 2010 la 20:30
Sfârșit: 3 aprilie 2010 la 23:00
Locaţie: Spania
Stradă: San Sotero.nr.5 Metro Suanzes
Localitate: Madrid
Vor fi împreunã cu noi artisti crestini din România : Chris, Ovidiu Andreica si artisti crestini din Spania : Transparent, Semnall, ICMadrid, Harul Madrid.
Pretul unei intrãri pentru o singurã zi este 5 Euro.
Pentru douã...
Mărturia campionului european la karate, Raul Cionca
Trăiam în promiscuitate. Totul avea conotaţii sexuale pentru mine: vorbirea, purtarea, felul în care mă îmbrăcam, felul în care arătam. In sensul că îmi doream să fiu privit, îmi doream să privesc, îmi plăcea să flirtez. Nu trebuia ca păcatul să se consume neapărat, dar totul era îmbrăcat într-o aură de sexualitate, de lascivitate, de senzualitate.
In anul 2002-2003, Raul Cionca a fost campion european la karate, a deţinut titulul european la karate.
Toată lumea şi...
Un preot vietnamez eliberat temporar din închisoare
După mai mult de 15 ani petrecuţi în închisoare, preotul vitnamez în vârstă de 63 ani, Nguyen Va Ly a fost eliberat temporar din motive de sănătate. Suferind al treilea accident vascular cerebral în noiembrie 2009, acum Van Ly a fost diagnostica cu o tumoare cerebrală. Piciorul şi braţul drept sunt parţial paralizate, ceea ce face dificil să mănânce sau să scrie. El a fost trimis la o Biserică pe termen de un an, pentru tratament medical după care el se aşteaptă să fie întors...
Noi amenzi şi mandate de arest pentru creştinii baptişti din Uzbekistan
Tohar Haydarov în vârstă de 27 ani, a fost arestat şi condamnat la zece ani de închisoare, sub acuzaţia de producerea şi stocarea drogurilor. Creştinii locali afirmă că este un dosar fabricat intenţionat, fiind o pedeapsă pentru activitatea religioasă a lui Tohar. Istanţa de judecată l-a găsit vinovat pe Tohar la 9 martie de “infracţiune sau tentativă de crimă” şi a vânzării “ilegală de substanţe narcotice sau psihotrope în cantităţi mari”. Baptiştilor nu li s-a...
O Biserică de 400 de membri atacată de 2.000 de musulmani, în Egipt.
O Biserică Coptă cu peste 400 de membri din oraşul Marsa Matrouh, nord-vestul Egiptului, a fost atacată pe 12 martie de o ceată de aproximativ 2.000 de musulmani în timpul serviciului de rugăciune. Autorii atacului au aruncat cu pietre în clădirea Bisericii, după care au intrat peste cei 400 de creştini prinşi în interior. Douzeci şi cinci de personae au fost grav rănite. Musulmanii au maid au ars şi distrus case, magazine şi maşini. Potrivit ultimului raport cu privire la Egipt,...
Fiti parteneri Trinity TV
După 3 ani de activitate suntem intr-un moment al acestei lucrari de televiziune cind Dumnezeu a hotarit sa ridice lucrarea la un nou nivel si anume de a incepe sa fuctionam pe satelit asa cum am primit viziunea in urma cu aproape 4 ani, sa ducem cuvintul LUI DUMNEZEU pina la marginile pamintului si orice vorbitor de limba Romana sa auda Vestea buna a Evangheliei si sa se intoarca la EL prin Isus Hristos Domnul nostru, ca sa fie mintuiti.
Suntem in curs de a achizitiona o televiziune seculara...
Lanţul creştinilor omorâţi continuă în Moşul Irak
Ultimul creştin împuşcat mortal în Moşul, atacat pe 7 martie este proprietarul afacerii din Saa Al în vârstă de 55 de ani, Sabah Gurcis. Moartea lui survine în urma unui lanţ lung de creştini atacaţi şi ucişi de la începutul anului, cel mai recent caz fiind la începutul aceste luni şi s-a soldat cu asasinarea a trei bărbaţi în propria casă, anunţă AsiaNews.
Rugaţi-vă pentru familia lui Sabah şi cei îndureraţi din pricina morţii lui, ca Domnul să toarne în inimile lor...









