Tabăra de familii – Vărmaga, 17-21 august 2009

Publicat de la 28 iunie 2009 in Tabere - 4 Comentarii

82820202O tabără specială pentru familiile din oraşul şi judeţul Hunedoara, în perioada 17 -  21 august 2009

Cât costă? (întrebare pertinentă )

Costul real al taberei este de 150 lei/persoana din care 100 lei sunt sponsorizati de către organizatori. În acelaşi timp dorim să beneficieze de tabără şi familiile cu posibilităţi financiare reduse. Contribuţia fiecărui participant să fie în funcţie de posibilităţile sale financiare, minimum fiind de 50 lei /persoana.

Apreciem efortul financiar pe care îl faceţi pentru susţinerea acestei tabere.

Scopul taberei:

Este deosebit de important ca membrii familiilor creştine să petreacă timp împreună şi mai ales să înţeleagă din Cuvântul lui Dumnezeu care le sunt rolurile şi responsabilităţile în cadrul familiei. Familia este deosebit de importantă în ochii lui Dumnezeu.

Tabara pentru familii este organizată pentru a oferi tuturor participanţilor posibilitatea de a se odihni, recrea şi creşte spiritual spre asemănarea cu Hristos, într-un cadru natural frumos si în părtăşie creştină. Dorim să promovăm în această tabără, standarde înalte de etică creştină în comportament, în modul de vorbire si în relaţiile dintre participanţi şi un mod echilibrat şi decent de închinare şi exprimare a trăirilor spirituale.

Ce oferă această tabără?

  • studiu biblic pe categorii: copii, adolescenţi, femei si bărbaţi
  • consiliere crestină
  • drumeţie în natură
  • părtăşie pe grupe mici şi împreună cu toate familiile
  • foc de tabără
  • activităţi sportive şi recreative
  • dormit în cabană;
  • trei mese pe zi.

Ce aduceţi de acasă ?

  • - BIBLIA,  caiet  si pix
  • - 3 tricouri, o bluză mai groasă;
  • - 2-3 perechi de pantaloni, lenjerie de schimb;
  • - periuţă, pastă de dinţi, săpun, prosop;
  • - o pereche de adidasi, o pereche de tenişi şi papuci de casă;
  • - o pălărie de soare ;
  • - o haină de ploaie.

Câteva detalii în plus, nu?

  • -    vom avea alaturi de noi mai multi participanti si lideri din SUA si Anglia.
  • -    plecarea va fi luni dimineata, in data de 17 August la orele 9.00 de la Biserica Baptista Maranata Hunedoara
  • -    înscrieri şi detalii la tel 0741 168282 – Daniel Magureanu

IMPORTANT !

Fiecare copil trebuie să prezinte adeverinţa medicală la sosirea în tabără (de la medicul de familie).

Sursa: www.hunedoaraevanghelica.wordpress.com

Care e părerea ta?

4 Comments on "Tabăra de familii – Vărmaga, 17-21 august 2009"

  1. emilian cristescu 27 iulie 2009 la 20:41 · Răspunde

    As vrea sa vin si eu cu sotia mea, avem 57 de ani . Din Maramures. Se poate ? Unde si cind incepe , mai precis ?
    Multumesc pentru raspuns !
    Pacea Domnului !

  2. Furca Gabriel 2 august 2009 la 16:27 · Răspunde

    Poze mai multe de la tabara Varmaga de ce exista? Poze cu locul taberii, si nu una sau doua, ci mai multe.

    • Vio Pop 2 august 2009 la 18:12 · Răspunde

      Pentru mai multe detalii va rugam sa contactatii pe Daniel Magureanu, 0741 168282

  3. claudia 3 noiembrie 2009 la 18:22 · Răspunde

    si eu am fost ca lider in tabara de la varmaga…
    am amintiri de neuitat de acolo!!!era acolo o sora care avea probleme la picioare…nu m-ai retin numele!!!cred ca era sotia fratelui ce organiza…e mult de atunci!numai retin……mi-ar placea sa m-ai dau pe acolo!!!

Scrie un comentariu!